Gigi Becali a comentat evoluția fotbaliștilor săi după victoria din prima etapă, 3-1, cu FCU Craiova. Patronul FCSB nu a uitat nici de Dawa, care a apărut cu nou look la meciul de la Târgu Jiu.
Fundașul central a fost unul dintre cei mai buni oameni de la FCSB. La primul joc din noul sezon, Dawa a avut părut vopsit în roz.
Becali a comentat situația fotbalistului pe care l-a luat de la FC Botoșani.
Într-un fel e o strategie, pe bune. De ce e strategie? Când ajungi acolo să te sperii. Da, mă, să te sperii și să spun încă ceva, să fie foarte vizibil ca jucător, e o chestiune de marketing, probabil l-a învățat cineva. Nu contează cum te colorezi la păr, fotbaliștii au chestiunea asta.
Numai că, să poți să îți faci lucrurile astea, acum nu pot să spun încă de Dawa, el așa e impunător, puternic, viteză are, de obicei vedetele pot să își permită așa ceva, Neymar, Messi, Ronaldo, adică ăștia pot. Dacă nu ai ajuns vedetă ești penibil să faci asta, dar eu vorbesc la modul general. Vine joacă la FCSB două meciuri, pac, s-a tatuat.
Băi, stai puțin, ajungem, are Coman, dar e Coman, e vedetă, poate să aibă. Stai să ajungi vedetă și după”, a declarat Gigi Becali.
Dawa a fost ținta criticilor în sezonul trecut. Fundașul central a gafat de multe ori la meciurile FCSB-ului, dar Becali a crezut mereu în el.
Latifundiarul din Pipera a plătit pentru transferul lui în jur de 350 000 de euro lui FC Botoșani.