Reacția fabuloasă a lui Klopp atunci când a văzut golul lui Bellingham din Champions League. Antrenorul lui Liverpool era la conferința de presă
Liverpool se pregăteşte pentru primul sezon după 7 ani în care nu va evolua în grupele Champions League.
Cormoranii au terminat doar pe poziţia a 5-a precedenta ediţie a Premier League şi astfel au ratat şansa de a ajunge din nou în cea mai tare competiţie inter cluburi de pe continent. Înainte să îşi înceapă aventura în grupele Europa League, Jurgen Klopp a avut motive să zâmbească.
Nu unul dintre jucătorii săi i-a provocat o astfel de stare, ci unul dintre cei mai în formă fotbalişti ai Europei. În timpul conferinţei de presă de dinaintea meciului pe care echipa sa îl joacă în faţa austriecilor de la LASK Linz, neamţul a văzut reuşita care a decis întâlnirea dintre Real Madrid şi Union Berlin din grupele Ligii.
Faza rapidă nu i-a permis lui Klopp să îşi dea seama pe moment cine a fost marcatorul golului. A întrebat dacă este vorba de Bellingham şi când a primit răspunsul afirmativ a dat din cap mirat şi a râs.
Golgheter din prima
Bellingham a fost adus în această vară la Real Madrid. Deşi a fost curtat de mai multe echipe de pe continent. Şi Liverpool s-a aflat printre cluburile care şi l-ar fi dorit pe internaţionalul englez. Madrilenii au câştigat însă cursa pentru semnătura mijlocaşului. După ce au plătit 103 milioane de euro pentru perfectarea mutării pe Bernabeu.
Iar banii investiţi şi-au găsit rapid justificarea. Bellingham are 6 goluri marcate în 6 meciuri oficiale disputate în La Liga şi Champions League. Mai multe decât au reuşit toţi ceilalţi coechipieri ai săi la un loc în acest start de sezon.