Răzvan Lucescu pune presiune pe Edi Iordănescu și fixează un obiectiv îndrăzneț la EURO 2024. „Probabil că vom reuși să ne calificăm din grupe!”. Video Exclusiv

Sorin Barbu 31.12.2023, 22:23
Răzvan Lucescu pune presiune pe Edi Iordănescu și fixează un obiectiv îndrăzneț la EURO 2024. „Probabil că vom reuși să ne calificăm din grupe!”. Video Exclusiv

Răzvan Lucescu a criticat de multe ori naționala lui Edi Iordănescu, dar după calificarea la EURO 2024 l-a sunat pe selecționer și l-a felicitat pentru această performanță, obținută după opt ani de „secetă”. Antrenorul lui PAOK speră că reprezentativa noastră nu va face doar un simplu act de prezența și a spus, într-un interviu exclusiv acordat Playsport.ro, că este convins că jucătorii vor avea puterea să treacă de faza grupelor.

Răzvan Lucescu, mesaj pentru jucătorii din naționala României

Naționala României a reușit o surpriză în preliminariile europene, după eșecul răsunător din Liga Națiunilor, și a terminat grupa de calificare pe primul loc, fără nicio înfrângere. Edi Iordănescu a reușit astfel să ducă reprezentativa noastră după opt ani la un turneu final. Campania nu a fost lipsită de tensiuni, iar selecționerul și jucătorii au fost aspru criticați și priviți cu neîncredere.

Unul dintre cei care au criticat, pe drept cuvânt, prestațiile naționalei, mai ales cele din grupa din Liga Națiunilor, a fost Răzvan Lucescu, dar după calificarea la EURO l-a sunat pe Edi Iordănescu și l-a felicitat, așa cum a dezvăluit în interviul acordat Playsport.ro. Fostul selecționer își dorește ca acum lucrurile să nu se oprească aici și „a fixat” un nou obiectiv: calificarea din grupe.

„Probabil că vom reuși să ne calificăm din grupe! Probabil! Este destul de devreme și nimic nu este ușor… dar destul de ușor. Noi suntem acum după Crăciun, la o cafea și un pahar de apă și putem să vorbim pe această temă.

Realitatea este alta în fotbal, în special la nivelul echipelor naționale. Nu ai de unde să știi ce va fi peste șase luni…”, a declarat Răzvan Lucescu.

Citește și: Răzvan Lucescu îndeamnă Rapidul să nu renunțe la lupta la titlu și avertizează FCSB. „Fiecare echipă poate să aibă și o perioadă mai proastă”

Edi Iordănescu, sub „lupa” lui Nicolae Stanciu. Comparația cu Anghel Iordănescu

„Tricolorii” vor fi în grupă la EURO 2024 cu Belgia, Slovacia și câștigătoarea barajului care se va disputa între Bosnia și Herţegovina / Ucraina – Israel / Islanda.

„Pot fi naționale mici, slab cotate, care să traverseze momentul de top, în care toți jucătorii importanți ai acelei naționale sunt în formă, cu o motivație foarte mare.

În același timp pot fi naționale de top care să traverseze momente grele, din cauza unor motive obiective: accidentări, probleme în interiorul lotului, o oarecare superficialitate, stare de oboseală. Sunt multe aspecte care vor decide momentul!”, a mai afirmat Răzvan Lucescu, în interviul acordat Ioanei Cosma.

Răzvan Lucescu îi laudă pe Edi Iordănescu și Răzvan Burleanu

Răzvan Lucescu este convins că această participarea la Campionatul European va ajuta foarte mult fotbalul românesc. Antrenorul a avut cuvinte de laudă pentru selecționer, dar și pentru președintele Federației Române de Fotbal.

„Este extraordinar că echipa națională s-a calificat, un rezultat cu adevărat fantastic. Edi Iordănescu, în primul rând el, dar și Răzvan Burleanu, cu cei din Federație, au dat o lovitură și au reușit o treabă fantastică pentru că România avea nevoie de această prezență la un turneu final, de entuziasmul și emulația care pot veni de aici.

Toată lumea are de câștigat: jucătorii, cluburile, voi, presa, afacerile… Sperăm că vom reuși să luăm ceva din această prezență și să aducem ceva și în campionatul intern”, a mai afirmat antrenorul.

Citește și: Întrebarea cu care Ioana Cosma l-a „încuiat” pe Răzvan Lucescu. „Măi, Ioana, nu știu ce să-ți răspund”

Componența grupelor de la EURO 2024

Grupa A
Germania
Scoția
Ungaria
Elveția

Grupa B
Spania
Croația
Italia
Albania

Grupa C
Slovenia
Danemarca
Serbia
Anglia

Grupa D

Câștigătoare play-off A
Olanda
Austria
Franța

Grupa E
Belgia
Slovacia
România

Câștigătoarea play-off-ului B, unde sunt meciurile: Israel – Islanda și Bosnia – Ucraina

Grupa F
Turcia
Câștigătoare play-off C
Portugalia
Cehia

Programul României la EURO 2024

17 iunie: România – câștigătoarea play-off-ului B (Munchen)
22 iunie: Belgia – România (Koln)
26 iunie: Slovacia – România (Frankfurt)

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622