Răzvan Lucescu, pe urmele tatălui! Poate ajunge la o rivală de moarte pe care a acuzat-o de furt, în trecut

18 03. 2021, 22:58
Razvan Lucescu, pe urmele tatalui! Poate ajunge la o rivala de moarte pe care a acuzat-o de furt, in trecut

Răzvan Lucescu poate lua exemplu tatălui său, fiind dorit insistent la AEK Atena. El a antrenat-o pe marea rivală PAOK, în perioada 2017 – 2019, când a reușit să cucerească un titlu de campion și două Cupe. Mircea Lucescu, tatăl lui Răzvan, a fost recent protagonistul unei mutări similare, după ce a ales să meargă la Dinamo Kiev.

Răzvan Lucescu, pe urmele tatălui!

Răzvan Lucescu ar putea lua exemplul tatălui său. Desigur, păstrând proporțiile. Mircea Lucescu a antrenat-o pe Șahtior timp de 12 ani, timp în care a luat 8 titluri în Ucraina, 6 Cupe, 8 Supercupe, dar și un trofeu Europa League. În vara lui 2020, Mircea Lucescu a fost instalat pe banca tehnică a marii rivale Dinamo Kiev. Acest lucru a stârnit furie în rândul fanilor echipei din Kiev, care l-au contestat vehement pe Mircea Lucescu.
Acum ar putea fi rândul lui Răzvan Lucescu să fie implicat într-o mutare surpriză. Potrivit gsp.ro, AEK Atena l-a pus în vârful listei de transferuri. El a antrenat-o pe PAOK, rivala de moarte a lui AEK, în intervalul 2017 – 2019. În ultimul sezon petrecut pe banca echipei Răzvan Lucescu a reușit să cucerească titlul în Grecia. De asemenea, tot alături de PAOK a cucerit și două Cupe ale Greciei.
Însă punctul cel mai „fierbinte” al disputei pe care a avut-o cu  AEK Atena datează din sezonul 2017 – 2018. Atunci, AEK reușea să cucerească titlul în Grecia la finalul unui sezon controversat, iar Lucescu acuza campioana de furt.

A fost un jaf! Ceea ce s-a întâmplat nu se va schimba niciodată. Noi am fost primii și în 2018, dar nu am putut sărbători. A fost un furt”, spunea Răzvan Lucescu după ce a cucerit titlul în 2019.

Răzvan Lucescu a luat titlul cu PAOK în Grecia

Directorul tehnic al lui AEK îl vrea pe român

Conform sursei citate, cheia mutării ar fi Giannis Papadimitriou, directorul tehnic al lui AEK Atena. Acesta a colaborat cu Lucescu la Xanthi, iar acum îl dorește insistent la AEK.
Pe lista lui se află doi antrenor: Răzvan Lucescu și Milan Rastavac, care este antrenor la Asteras. Rastavac a fost, de asemenea, antrenor la Xanthi în mandatul lui Papadimitriou.
Însă Răzvan Lucescu ar putea avea un avantaj. Ajuns la 52 de ani, el este liber de contract după despărțirea de Al Hilal și ar putea fi adus mai ușor. Mai mult, rezultatele lui Lucescu de la echipele pe care le-a antrenat vorbesc de la sine și directorul tehnic e convins că românul e mai valoros.

Lucescu e evident mai valoros, cu un nume mai sonor și cu rezultate peste Rastavac. Papadimitriou are o relație bună cu Răzvan”, ar fi spus surse apropiate clubului AEK Atena, conform sursei menționate.

Răzvan Lucescu a fost antrenorul lui Al Hilal din 2019 până în februarie 2021. Alături de formația din Arabia Saudită, Lucescu a cucerit titlul de campion și a câștigat Liga Campionilor Asiei.

Răzvan Lucescu a cucerit Liga Campionilor Asiei cu Al Hilal