Rapid București a primit o infuzie financiară semnificativă de la acționarul majoritar Dan Șucu.
Acesta a investit până acum suma de 18 milioane de euro în clubul bucureștean, potrivit lui Victor Angelescu, acționar minoritar la Rapid.
Razvan Lucescu, fostul antrenor al Rapidului și actualul antrenor de la PAOK, a lăudat implicarea lui Dan Șucu la Rapid, spunând într-un interviu acordat in exlusivitate pentru Playsport Live: ”Este fantastică! Financiar cel puțin, că nu am alte elemente… Este fantastică! Rapidul este un club care în acest moment oferă și multă stabilitate. Este un element important în fotbalul actual. Fotbalistul are viață scurtă și vrea să câștige bani, pentru după ce termină cariera 90 la sută dintre ei nu știu ce să facă. Doar 10 la sută au în cap o ideea sau în plan!”.
Dan Șucu a devenit acționar majoritar al Rapidului în mai 2022, când a achiziționat 49,9% din acțiuni. Ulterior, a decis să preia alte 20,1% din acțiunile Rapidului.
Victor Angelescu a dezvăluit că investiția lui Dan Șucu la Rapid este mai mare decât tot ce a investit Marian Iancu la Timișoara. ”Dacă e să ne luăm după câți bani a băgat până acum domnul Șucu la Rapid, suma e mai mare decât tot ce a băgat domnul Marian Iancu la Timișoara. Doar cele două baze sportive fac peste 10 milioane de euro. Pe lângă asta, dânsul (n.r. – Dan Șucu) are minim 7-8 milioane în Rapid, în afară de baze. Deci sunt vreo 18 milioane de euro de când a venit domnul Șucu. Suntem pe plus, din tot ce am încasat până acum. Eu am băgat vreo 4 milioane. Firma are capital social de 10 milioane de euro, bazele acelea valorează 10 milioane de euro, deci suntem pe plus”, a declarat Victor Angelescu.
În ceea ce privește transferurile, Rapid a adus deja trei jucători noi în această iarnă: Florent Hasani, Borisav Burmaz și Ermal Krasniqi, acesta din urmă fiind cumpărat pentru suma de 1 milion de euro de la CFR Cluj. Rapid dorește să il cumpere în această iarnă și pe Tudor Băluță de la Farul Constanța.
Burmaz, un atacant central cu 10 goluri marcate în acest sezon în prima ligă a Serbiei, a fost crescut de Steaua Roșie Belgrad și cedat gratis la Graficar, tot în Serbia, în 2020. Burmaz a declarat despre transferul său la Rapid: „Sunt fericit să fiu aici, mulțumesc pentru felul în care m-ați primit, deja mă simt ca acasă. Știu că Rapid este un club foarte mare, cu o istorie bogată, cu fani grozavi, așa că mi-a fost ușor să decid să vin aici. Știu că clubul a împlinit 100 de ani și luptă pentru campionat, mi-a plăcut proiectul pe care oamenii din club mi l-au prezentat, așa că a fost o decizie ușoară”.