„Răzbunarea-i arma prostului”. „Sunt un incomod și mă simt bine”. Clubul din Superliga care a dat „block” unor jurnaliști
Clubul din Superliga care a dat „block” unor jurnaliști.
Conducerea celor de la UTA Arad se află în plin scandal cu mai mulți jurnaliști arădeni.
Clubul din Superliga care a dat „block” unor jurnaliști
UTA Arad a decis să nu acrediteze, pentru noul sezon competițional, mai mulți jurnaliști locali, care au avut opinii împotriva conducerii formației patronate de Alexandru Meszar.
Jurnaliștii interziși la meciurile UTA-ei, patru la număr, sunt Lucian Dănilă, Giuliano Junc, Lucian Valeriu și Andrei Fuliaș.
Publicația Arad Obiectiv a emis un comunicat în privința acestei situații, cu titlul: „Răzbunarea-i arma prostului. Vocile critice n-au loc la masa lui Meszar”.
„Refuzul acreditărilor denotă clar că Alexandru Meszar și-a luat clubul la purtător și nu mai ține cont, în felul cum îl conduce, decât de propriul interes (iar pe el l-a dus gândirea și logica până în punctul în care să creadă că o asemenea decizie îi servește cu ceva propriului interes). Doar că acest lucru noi îl știam și am scris despre asta de nenumărate ori în ultimele luni”, se arată în comunicatul emis de Arad Obiectiv.
În semn de solidaritate, restul colegilor de breaslă din oraș nu au participat la partida UTA Arad – CFR Cluj, 1-3, care a contat pentru etapa a 2-a din Superliga.
Jurnalistul Andrei Fuliaș: „Interzicerea unor ziariști face rău doar clubului UTA”
Andrei Fuliaș, jurnalist la Arad Obiectiv, a avut o reacție, în mediul online, în care a vorbit despre răul făcut de conducerea UTA-ei propriului club, prin interzicerea anumitor jurnaliști la meciurile echipei antrenate de Mircea Rednic.
„Nu mă simt victimă! Ce a făcut Meszar, prin decizia de a ne interzice la masa presei și la conferințele de presă ale clubului, nu este un rău făcut mie sau colegilor mei. Interzicerea unor ziariști, oricare ar fi ei și oricât de incomozi ar fi considerați, face rău doar clubului UTA. Nimeni și nimic nu ne poate împiedica să ne scriem părerile în continuare, să scriem lucrurile așa cum le vedem, corect sau greșit, nu cum vrea cineva să pară că sunt”, a scris Fuliaș, pe Facebook.
Lucian Dănilă: „Sunt un incomod. Și mă simt bine”
Totodată, Lucian Dănilă, jurnalist la Special Arad, și-a exprimat indignarea în legătură cu decizia luată de UTA Arad.
„Alexandru Meszar a refuzat să acrediteze trei jurnaliști din Arad la meciurile echipei UTA, unul dintre ei fiind eu, dar și Andrei Fuliaș și Giuliano Junc. Decizia nu a fost deloc una argumentată, dar asta este o altă discuție.
Râuri de cuvinte au curs pe această temă, cei mai mulți dintre cei care au scris fiind în total dezacord cu decizia celui care conduce din umbră, sau nu, clubul UTA. Le mulțumesc în numele meu dar și al lui Andrei și Giuliano pentru toată susținerea.
Dat fiind că atât eu cât și Andrei și Giuliano suntem printre liderii de audiențe atunci când ne referim la UTA, este limpede că decizia clubului nu are nicio logică și este, fără a exagera, total nedemocratică fiindu-ne îngrădit dreptul la muncă și totodată fiind și discriminați fără a ni se spune de ce.
Iar pentru că am amintit despre democrație, ajung la clasa politică. Am tot văzut în ultimii ani tot felul de politicieni locali care au pozat în mari utiști, în mari arădeni, în mari apărători ai democrației.
De ieri și până în acest moment nu am văzut pe niciunul dintre cei amintiți să își exprime vreo părere despre acest – până la urmă – abuz care s-a petrecut în orașul condus de ei.
Pardon, de el… Cel care probabil nici nu-i lasă să aibă vreo părere.
Dacă mă mir? Nu. Pentru că din păcate trăiesc într-un oraș în care nu mai am așteptări.
Sunt un incomod. Și mă simt bine”, se arată în mesajul lui Dănilă.
Giuliano Junc: „Ăsta e prețul plătit în Arad pentru coloana vertebrală”
„Ăsta e prețul plătit în Arad pentru coloana vertebrală. Doar că prețul îl voi plăti nu eu ci clubul UTA, a cărui imagine este terfelită de niște neica nimeni care si-au luat la purtător legenda Aradului. Dacă cel care a luat decizia asta crede că mi-a făcut un deserviciu, e într-o mare eroare. Dimpotrivă mi-a confirmat că am fost și sunt pe drumul corect. Și acolo voi rămâne!”, a scris și Giuliano Junc, jurnalist Arad Obiectiv.