Războiul din Ucraina distruge tot. Baza sportivă de zeci de milioane de euro a lui Sahtior Donetk, lovită cu rachete

04 04. 2022, 21:45

Războiul din Ucraina continuă să producă pagube uriașe, iar una dintre ultimele ținte ale bombardamentelor a fost baza sportivă a clubului Șahtior Donețk. Formația patronată de Rinat Akhmetov a publicat mai multe imagini pe rețelele de socializare și a dezvăluit că două rachete au lovit recent baza de pregătire. Din fericire, nu au existat victime.

Două rachete au lovit baza sportivă a lui Șahtior Donețk! Războiul din Ucraina distruge tot

Baza sportivă a celor Șahtior Donețk a simțit recent violența războiului din Ucraina, după ce două rachete ale rușilor au provocat mai multe pagube materiale clubului patronat de Rinat Akhmetov.
Conform paginii de Twitter a celor de la Șahtior, una dintre rachete a lovit un teren de antrenament, iar cealaltă a distrus un depozit de echipamente. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma bombardamentului.
Potrivit sursei menționate, la fața locului au ajuns și mai mulți experți geniști care s-au asigurat că drumul către Complexul Svyatoshyn este sigur și nu mai există riscul unei alte explozii.
Pe pagina de Twitter a lui Șahtior au fost publicate mai multe fotografii și videoclipuri cu daunele provocate de rachete.

Scandal între Șahtior și FIFA după ce Rusia nu a fost exclusă din forul mondial. „Stau și se uită pe fereastră”

Rusia se confruntă cu o serie de sancțiuni menite să pedepsească agresiunile din Ucraina și să-l determine pe Vladimir Putin să cedeze. Însă, oficialii FIFA par a fi destul de indulgenți cu rușii, chiar și după o lună de atacuri sângeroase.

FIFA refuză să excludă Rusia din calitatea de membru al forului mondial, însă directorul general al clubului Şahtior Doneţk, Serghei Palkin, a făcut o comparație care ridică foarte multe semne de întrebare. Mai exact, Rusia rămâne membru, în timp ce Pakistan, Zimbabwe şi Kenya, „care comit mult mai puţin rău decât Rusia”, rămân suspendate.

Directorul general al clubului Şahtior Doneţk le-a sugerat oficialilor FIFA să viziteze Mariupol și Harkov pentru a-și reîmprospăta perspectiva:

Neexcluderea Rusiei din acest organism în timp ce toată lumea este împotriva sa, este o decizie ciudată şi de neînţeles.

Când cei de la FIFA stau şi se uită pe fereastră la lacul Leman. Probabil că văd realităţi diferite. Poate ar trebui să-şi trimită oamenii la Mariupol şi Harkov pentru a lua această chestiune în serios”, a adăugat acesta, potrivit Freedom.

Oficialii echipei ucrainene au formulat o petiție adresată FIFA și UEFA în care cer excluderea Rusiei din cele două organisme. Serghei Palkin a mai subliniat și faptul că va continua să facă presiuni.

Războiul din Ucraina i-a distrus pe viață pe copii. Mărturia dureroasă a lui Stepanenko, jucătorul dorit de Gigi Becali la FCSB.