Fundașul dreapta Andrei Rațiu (26 de ani) a fost inclus în echipa ideală a weekendului trecut din campionatele Big Five (Premier League, La Liga, Bundesliga, Serie A și Ligue 1), conform platformei de analiză sportivă „Who Scored”.
Alături de fotbaliști de renume precum Matthijs De Ligt (Manchester United), Lamine Yamal (Barcelona) sau Harry Kane (Bayern Munchen), românul a impresionat prin performanța sa solidă în partida Rayo Vallecano – Osasuna, scor 3-1.
Rațiu a fost titular și a evoluat pe toată durata partidei în victoria echipei sale, Rayo Vallecano, pe teren propriu. Internaționalul român s-a remarcat nu doar prin stabilitatea sa defensivă, realizând cinci deposedări, ci și prin aportul ofensiv. În minutul 66, Rațiu a marcat un gol important, un șut deviat din marginea careului, care a contribuit la succesul echipei sale.
Pentru această performanță, Rațiu a fost notat cu 8.36 de către „Who Scored”, devenind cel mai bine cotat fundaș dreapta din toate cele cinci mari campionate ale Europei în weekend-ul trecut.
Alături de Rațiu, în echipa ideală a weekendului trecut se regăsesc jucători de top din fotbalul european. Iată cum arată primul „11” selectat de „Who Scored”:
Portar:
– Arijanet Muric (Ipswich) – 8,98
Fundași:
– Andrei Rațiu (Rayo Vallecano) – 8,36
– Matthijs De Ligt (Manchester United) – 8,95
– Alessandro Buongiorno (Napoli) – 8,78
– Hugo Alvarez (Celta Vigo) – 8,47
Mijlocași:
– Lamine Yamal (Barcelona) – 9,26
– Ademola Lookman (Atalanta) – 9,4
– Lamine Camara (Monaco) – 9,15
– Albert Groenbaek (Rennes) – 9,01
Atacanți:
– Harry Kane (Bayern Munchen) – 10
– Victor Boniface (Leverkusen) – 9,56