Răsturnare de situație în cazul Simona Halep. Românca ar putea primi o veste teribilă în următoarele zile
Simona Halep poate primi o veste dură. Românca a reușit, în ciuda suspendării, să nu își piardă partenerii. Toți sponsorii importanți ai jucătoarei de tenis au rămas alături de ea.
Cu doar câteva săptămâni rămase până la startul procesului ce îi va decide sentința, Halep poate primi o veste dură.
Sponsorul care ar putea renunța la Halep
Nike îi plătește Simonei Halep două milioane de euro anual, pentru contractul de imagine dintre părți. Anul acesta, compania a decis să schimbe strategia contractelor de imagine, astfel că Halep ar putea avea probleme.
Andrey Rublev, Marta Kostyuk, Marketa Vondrousova, Donna Vekic sau Sloane Stephens nu au primit prelungiri ale contractelor semnate cu Nike. Compania dorește să se axeze doar pe sportivi din TOP 10 mondial, respectiv TOP 20 în cazuri excepționale.
Simona Halep a părăsit deja TOP 10 WTA, iar neavând drept de joc, ar putea părăsi în viitorul apropiat și clasamentul primelor 20 de jucătoare. Astfel, este posibil ca noua politică a celor de la Nike să o afecteze pe fostul lider mondial.
Simona Halep nu joacă la Australian Open
Din păcate, singura româncă ce avea șanse reale la câștigarea Australian Open, Simona Halep, nu va evolua la Mebourne. Suspendată pentru dopaj, Halep nu a fost inclusă pe lista sportivelor ce au primit ”wild-card”, astfel că nu va evolua la AO anul acesta.
În schimb, cinci românce se găsesc pe tabloul principal la feminin: Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan, Patricia Țig și Jaqueline Cristian.
Alexandra Cadanțu-Ignatik, Gabriela Ruse și Gabriela Lee sunt româncele ce joacă în calificări la feminin. Irina Bară, la feminin, respectiv Nicholas David Ionel, la masculin, au fost eliminați în primul tur al Australian Open.
De ce nu vorbește Halep despre cazul de dopaj?
Simona Halepp a primit, în toamna anului trecut, vestea că este suspendată temporar pentru dopaj. De atunci, ea a păstrat tăcerea despre acest caz, deși mai multe surse din amturajul ei au oferit presei diverse datelii despre ituația în care se află românca.
Halep refuză să vorbească, conform lui Dragoș Suciu, pentru a nu îngreuna munca pe care o depun avocații ei, care luptă pentru a demonstra că fostul lider mondial este nevinovat.
”Totul este acum în mâna avocaților. De aceea, orice ieșire publică poate mai mult să dăuneze, de aceea cu siguranțăba fost sfătuită să nu comenteze nimic. Eu nu cred că acesta va fi sfârșitul pentru ea, în tenis. Și spun asta, indiferent de durata suspendării. Patru ani este pedeapsa maximă, dar nu cred că se va ajunge acolo. Dacă vor fi doi ani, Simona ar avea 34 de ani și uitați-vă ce a putut să facă Serena la vârsta aceea.
Nu se compară cu situația Mariei Sharapova. Aceasta a folosit o substanță care era pe lista aceea de excepții medicale și în momentul în care s-au schimbat regulile și s-a introdus acea substanță pe lista celor dopante, s-a trimis un mail către jucători. Ea n-a citit acel mail și la trei luni a fost pasibilă de suspendare, și-a recunoscut vina. Problema este că aceste procese durează mult. Dacă va fi declarată nevinovată, a pierdut cel puțin 3 luni”, a comentat Dragoș Suciu, la Digisport