Răspunsul pe care îl așteptau toți fanii! De ce s-a retras Andrei Cristea: „Sută la sută am jucat cu gândul ăsta!” EXCLUSIV Playsport Live

Andrei Cristea intra pe teren la meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si CS Mioveni, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, sambata 30 octombrie 2021. Craiova *** Andrei Cristea enters the field at the football match between Universitatea Craiova and CS Mioveni, counting for Liga 1 Casa Pariurilor, played on Ion Oblemenco Stadium in Craiova, Saturday, October 30, 2021 Craiova Copyright: xRazvanxPasarica/SPORTxPICTURESx

Andrei Cristea a vorbit la PlaySport Live despre motivele care l-au determinat să se retragă în cele din urmă din activitatea de fotbalist. Deși mai avea contract cu CS Mioveni până la finalul acestui sezon, atacantul în vârstă de 37 de ani a decis împreună cu conducerea clubului argeșean să pună capăt colaborării la jumătatea stagiunii.

El a explicat că simțea că mai putea continua, dar a fost constrâns să pună stop. În primul rând din cauza accidentării pe care a suferit-o recent. Dar și din cauza faptului că a ratat complet pregătirea efectuată în pauza competițională din iarnă.

Andrei Cristea a explicat că și-a dorit mult să continue în fotbal, dar a fost constrâns să renunțe

Totodată, fostul atacant de la Dinamo și FCSB a dezvăluit că era motivat să continue în activitate de dorința de a-și îmbunătăți cifrele. Andrei Cristea face parte dintr-o listă selectă a fotbaliștilor care au marcat minim 100 de goluri în Liga 1, cu 155 de reușite.

Aș mai fi putut să joc, dar trebuia să mai fac anumite sacrificii. Veneam după accidentare, am ratat pregătirea de iarnă și am preferat să rămân cu fruntea sus. Am rămas întotdeauna cu un gust amar în ceea ce privește fotbaliștii care se retrag cu accidentări.

Am 421 de meciuri și 155 goluri. Pe final de carieră am încercat să îmi găsesc anumiți stimuli. Dacă nu te mai duci cu plăcere la antrenamente și nu mai ai motivația de a juca.. Eu am găsit plăcere în ambele locuri.

Sută la sută, am jucat și cu gândul la această statistică. Mă motiva, am ajuns la o vârstă să nu mai depind de salariu. Mă gândeam că este foarte bine pentru mine să pot să joc, să marchez, că să am ce povești prietenilor, copiilor și așa mai departe.

Cred că Mioveni merită mai mult decât un loc de baraj”, a spus Andrei Cristea la PlaySport Live.