Rareș Ilie, vis interzis pentru Rapid. Internaționalul român și-a programat vizita medicală la noua echipă

16 06. 2023, 12:39

Rareş Ilie schimbă din nou echipa. Deşi era dorit în Giuleşti, sub formă de împrumut, tânărul fotbalist în vârstă de 20 de ani va ajunge, în schimb, să evolueze în prima ligă din Elveţia. Jurnalişti francezi de la publicaţia „Nice Matin” anunţă că Rareş Ilie va fi împrumutat la nou-promavata Lausanne.

După patru luni mai puţin reuşite în Israel, la Maccabi Tel Aviv, Rareş Ilie nu intră în vederile antrenorului Dider Degard pentru sezonul viitor şi nu va fi reţinut în lotul lui Nice. Jucătorul ofensiv din România va fi trimis, în schimb, să evolueze pentru Laussane, echipă deţinută de aceeaşi firmă care are pachetul majoritar de acţiuni şi la Nice, Ineos.

Urmează să efectueze vizita medicală

Potrivit ziariştilor din Hexagon, Rareş Ilie urmează să efectueze, la începutul săptămânii viitoare, vizita medicală la Lausanne, iar mutarea va fi oficliazată în curând. Nice a plătit nu mai puţin de cinci milioane de euro pentru a obţine semnătura lui Rareş Ilie, în vara lui 2022. Jucătorul român nu a putut să se impună în formaţia franceză şi a bifat doar opt apariţii în tricoul lui Nice.

Nici la Tel Aviv Rareş Ilie nu a făcut furuori. A strâns doar opt meciuri pentru Maccabi, fără să-şi treacă nicioadată numele pe lista marcatorilor.

Rapid, aproape de a pune mâna pe Cîrjan

Dacă l-a pierdut pe Rareş Ilie, Rapid este, pe de altă parte, aproape de perfecta împrumutul unui alt tânăr internaţional român. Şefii grupării de sub Podul Grant ar fi ajuns deja la o înţelegere cu Arsenal Londra, iar Cătălin Cîrjan ar urma să evolueze, timp de un sezon, în Giuleşti.

În vârstă de 20 de ani, Cîrjan se află în curtea „tunarilor” încă din 2019. Deşi a fost convocat la mai multe antrenamente ale echipei de seniori a lui Arsenal, Cîrjan nu a bifat încă niciun minut pentru englezi.

Lotul Rapidului s-a reunit la începutul acestei săptămâni, iar noutăţile din echipa lui Adi Mutu au fost foştii jucători ai FCSB-ului, Răzvan Oaidă şi Iulian Cristea, precum şi tânărul mijlocaş ofensiv Omar El Sawi, legitimat ultima oară la divizionara secundă Csikszereda Miercurea Ciuc.