Rapidul și-a lansat colecția limitată de ceasuri. Cât costă un exemplar

06 09. 2023, 23:07
Sursă: Facebook Rapid

Rapidiştii se pregătesc să le facă o surpriză fanilor lor fideli. În anul centenarului clubului, gruprea din Grant va lansa o colecţie de ceasuri de lux, alături de un brand cunoscut pe piaţa internă.

Albini Prassa este o companie care importă ceasuri. Iar acum va deveni partenerul Rapidului în campania de promovare a imaginii clubului. Totuşi preţul acestor ceasuri nu este nicidecum unul care să încurajeze marea masă a suporterilor din Giuleşti în vederea achiziţionării lor.

Astfel, un ceas va costa 1923 de lei. Cifră a fost aleasă pentru a marca încă o dată anul înfiinţării clubului rapidist. De asemenea vor fi disponibile pentru fanii cu dare de mână 1923 de asemenea ceasuri. Ele pot fi comandate atât de pe siteul companiei asociate clubului, cât şi de la magazinul aflat la stadion.

Precizie japoneză pentru farmecul vieţii

Ceasurile făcute special pentru cei mai înrăţiţi susţinători ai Rapidului au curele vişinii, un concept japonez de fabricaţie, iar pe cadran se află atât sigla grupării înfiinţate în urmă cu un secol cât şi culorile drapelului naţional al României. Daniel Niculae le-a făcut reclamă pentru ca aceastea să apară la mâna fanilor care îşi însoţesc echipa la meciurile din Superligă.

„Cu toate că Rapid a fost considerată dintotdeauna echipa oamenilor simpli, clubul nostru a avut mereu și un parfum aristocrat. Muncitori, artiști din toate domeniile, oameni de cultură și chiar personalități cu titluri nobiliare, au format permanent o singură inimă vișinie.

Un ceas dă o notă de eleganță, atât pe mâna celui cu un costum mai ponosit, cât și pe cea a celui în ținută de gală. O colecție de ceasuri dedicate Rapidului sună foarte bine acum, la… ceas aniversar”, au fost cuvintele preşedintelui rapidist cu ocazia evenimentului lansării campaniei.

Ţintă comună

Firma încearcă să câştige şi ea de pe urma parteneriatului cu unul dintre cele mai importante branduri din fotbalul românesc.

„Suntem dedicați excelenței și timpului, iar centenarul FC Rapid reprezintă o oportunitate unică de a sărbători bogata istorie și patrimoniu ale clubului. Pentru acest proiect, am ales marca UNDONE ca partener pentru fabricarea a două ediții: un ceas clasic, care celebrează eleganța atemporală a clubului fondat în 1923.

Şi un ceas cronograf mai dinamic, o interpretare modernă unui model iconic. Întrucât doar un ceas are puterea de a captura în el vibrația unui moment atât de important, dorim ca aceste creații să fie martori ai istoriei și să dăinuie alături de fiecare purtător, secundă cu secundă” , a fost declaraţia fondatorului Albini Prassa, Ion Schiau.