Rapidul s-a calificat în semifinalele Cupei României. Nemulțumirea lui Șumudică după meciul de la Buzău: ”O rușine!”
:format(wepb):quality(80)/http://www.playsport.ro/wp-content/uploads/2024/10/RAPID-BUCURESTI-OTELUL-GALATI-SUPERLIGA-SUPERBET-28.09.2024-5-scaled.jpg)
Discursul lui Șumudică după victoria Rapidului din Cupa României
Echipa bucureşteană Rapid a învins miercuri seara, în deplasare, scor 3-0, formaţia Metalul Buzău, în sferturile de finală ale Cupei României, calificându-se în semifinalele competiţiei.
După o primă repriză încheiată, surprinzător, la egalitate, 0-0, Rapid s-a desprins în partea secundă. Onea a deschis scorul în minutul 54, Burmaz a făcut 2-0 două minute mai târziu, iar Clinton NJie a închis tabela în minutul 74. Rapid s-a impus cu 3-0 şi devine a treia echipă calificată în semifinalele Cupei României.
Marius Șumudică, antrenorul echipei Rapid, a tras primele concluzii după victoria echipei sale.
„Da, e adevărat, în momentul în care dai de un astfel de teren e greu să construieşti, vreau să felicit echipa gazdă, am întâlnit o echipă agresivă, care se vede că nu-şi merită locul în clasament din play-out, este o echipă ambiţioasă, care pune suflet, nu ne-a fost uşor prima repriză.
A trebuit să intervin la pauză, să ne trezim. Am controlat a doua repriză, am avut ocazii, am meritat această calificare. Suntem în primele patru echipe, suntem în semifinale.
Dacă nu câştigi trofeul, este un eşec, aşa sunt rapidiştii, cu cât faci o performanţă mai bună decât anul trecut, noi ne dorim şi mai mult, sunt îndrepătiţi să-şi dorească un trofeu, calificarea în cupele europene, de 17-18 ani nu s-a câştigat un trofeu în Giuleşti.
Nu înţeleg cum acest teren este omologat pentru Liga 1.
E o ruşine de teren, ce se întâmplă în fotbalul românesc este inacceptabil. Acum, în cazul ăsta, cratere… neudat, practic am crezut că nici în Liga a 4-a nu există astfel de terenuri, nu se poate aşa ceva.”, a declarat Marius Şumudică.
Echipele care au evoluat:
- METALUL BUZĂU: I. Dinu – Juncănaru, M. Manea, A. Olaru, R. Radu (D. Grosu 75) – Borţoneanu (Acolatse 75) – A. Nica, D. Lazăr (Lambrino 46; Pelivan-Lefter 75) – Tudorică – V. Robu, A. Moldovan. ANTRENOR: Valentin Stan
- RAPID: Aioani – Onea, D. Ciobotariu, Ignat, Borza – Kait, (Gojkovic 30) K. Keita – Al. Dobre (Ankeye 75), Christense (Ademo 64), R. Pop (NJie 64) – Burmaz (Koljic 64). ANTRENOR: Marius Şumudică