Rapidiștii își iau adio de la Rareș Ilie. Victor Angelescu neagă o posibilă revenire a mijlocașului în Giulești
Varianta Rareș Ilie înapoi la Rapid i-a făcut pe suporteri să viseze frumos. Din păcate unul dintre acționarii principali ai echipei neagă că această variantă ar fi una luată în considerare. Fotbalistul de la Nice nu va ajunge din nou sub comanda lui Adrian Mutu.
Rareș Ilie nu se întoarce la Rapid. Angelescu neagă această variantă
Rares Ilie a ajuns la Nice vara trecută, fiind adus de Lucian Favre pentru cinci milioane de euro, de la Rapid. El era considerat un viitor star pentru echipa din Hexagon. Din păcate,a cesta nu a rupt gura târgului la Nice, astfel că el ar putea pleca de la formația franceză. Oficialii lui Nice studiază varianta unui împrumut iar presa a speculat că și Rapid ar fi interesată.
Adrian Mutu nu este încântat de variantele U21 pe care le are la dispoziție, Antonio Sefer și Ștefan Pănoiu, de aceea revenirea lui Ilie până la vară ar fi fost benefică pentru toate părțile. Cu toate acestea, Victor Angelescu neagă o eventuală ofertă pentru fostul jucător al echipei.
Nu s-a pus problema să revină, sub formă de împrumut. Nu am discutat cu nimeni, nu știu nimic. Probabil va pleca sub formă de împrumut, dar undeva în Franța, nu va veni la Rapid, a comentat Angelescu, la Pro Arena.
Rareș Ilie a strâns opt meciuri pentru Nice: 4 în Ligue 1, două în grupele Conference League și două în preliminariile Conference League, fără să marcheze sau să paseze decisiv. Cel mai tare adversar pe care l-a întâlnit a fost Marseille, club contra căruia a jucat 45 de minute.
La Rapid, el a strâns nouă goluri și 12 pase de gol în 60 de meciuri jucate.
Marcel Pușcaș nu crede că Ilie se va impune
Președintele lui FC U. Craiova, Marcel Pușcaș, nu crede că Rareș Ilie poate face față fotbalului francez.
Rareș Ilie. Rapid a câștigat 5 milioane de euro. Ce a câștigat Rareș Ilie că se duce la echipa a doua sau se uită la meciurile celor de la Nice? Nu e vorba de antrenor. S-ar putea ca nici atât să nu mai facă (n.r – după schimbarea antrenorului). Dacă nu joacă la 19 ani, o fi vreun câștig? Dacă îl dă împrumut, unde îl dă? În prima ligă franceză nu poate juca, cu părere de rău! Să dea Dumnezeu să mă înșel, dar nu cred că poate juca. Îl dă în liga a doua franceză. Acolo e și Dobre (n.r – Alex Dobre, fost la Dijon)… sau a fost, acum s-a dus în Portugalia. De ce ar sta în liga a doua franceză când poate sta la Rapid? Poate merge în cupele europene, poate îl văd alte echipe și joacă.
Dacă la 19 ani nu joci, când vrei să joci? Rapid a câștigat, clar, dar vorbesc din punctul de vedere al jucătorului. Să se ducă într-un campionat care nu…, a comentat oficialul echipei patronate de Adrian Mititelu