Rapid a reușit o victorie importantă, în cursa pentru primul loc din play-out. Giuleștenii s-au impus cu 1 la 0, după golul superb al lui Rareș Ilie. Decarul Rapidului a reușit o fază superbă și a adus punctele în Giulești și a dat drumul la sărbătoare. Iar rapidiștii pot visa în continuare la Conference League.
Giuleștenii se gândesc deja la barajul pentru Conference League, după victoria importantă cu Sepsi. Meciul a fost decis de execuția de excepție a lui Rareș Ilie, chiar sub ochii selecționerului Edward Iordănescu.
Suntem fericiți, ne-am pregătit toată săptămâna pentru acest meci greu și cred că ne-am ridicat la nivelul așteptărilor. A fost un gol din instinct, nu ai timp de gândire. Mister mi-a zis că am dat gol cum o făcea și el pe vremuri. Mergem la victorie următoarele partide, să o ținem tot așa și apoi să câștigăm și la baraj. Eu nu mă gândesc la niciun transfer, voi analiza la finalul sezonului cu cei apropiați.
Adrian Mutu ne încurajează meci de meci, el și-a făcut treaba, iar noi am câștigat, a declarat Rareș Ilie, eroul Rapidului.
Giuleștenii vor avea parte de sărbători de Paște liniștite. Este aproape imposibil ca Rapid să mai piardă locul de baraj. Jucătorii se gândesc deja la meciurile care pot duce clubul în Conference League.
Mă bucur mult că suntem primii, avem șanse foarte mari să prindem barajul de Conference. Este obiectivul nostru, pentru asta muncim și ne pregătim. La vară voi fi jucător liber, nu mai am treabă cu CFR. Am avut deja discuții cu Rapid, vedem dacă vom continua. Acum toți vrem să terminăm campionatul cu bine, a spus și Nicolae Carnat
Adrian Mutu a schimbat total fața echipei. Antrenorul a reușit 7 victorii din tot atâtea posibile, iar jucătorii par mai uniți ca niciodată. Aceștia vor să învețe cât mai multe de la Briliant, care a venit cu idei din fotbalul mare.
A fost un meci tensionat, o echipă puternică, care a jucat după trei zile, dar tot au arătat formă bună. Dar la pauză am mai schimbat lucrurile și ne-am impus. Mister a schimbat atitudinea la antrenamente, a adus concepte în plus. A fost un fotbalist mare, încearcă să ne împărtășească din tot ce a acumulat pe la cluburile mari unde a fost. Noi vrem să învățăm cât mai mult. Și acum, la pauză a mai schimbat ceva tactic și s-a văzut, a încheiat Carnat