Rapid vrea să atace titlul sezonul viitor cu un campion de la Farul. Super lovitura pe care o pregătesc giuleștenii

26 05. 2023, 12:11

Rapidul va termina pe locul 5 actualul sezon al Superligii indiferent de rezultatul ultimei partide din playoff, contra celor de la FCSB.

Evoluţiile echipei alb-vişinii au fost departe de aşteptările conducerii şi a fanilor. Iar şefii din Giuleşti pregătesc o revoluţie pentru sezonul următor astfel încât echipa să treacă la nivelul următor. Şi să se bată pentru titlu, lucru pe care Săpunaru & Co nu l-au reuşit în anul centenarului.

Cu un buget important pentru transferuri, rapidiştii vor încearcă să aducă în Grant câţiva jucători cu nume care să mărească potenţialul formaţiei pregătite de Adrian Mutu. După ce şi-au anunţat interesul pentru Iulian Cristea, liber de contract după despărţirea de FCSB, rapidiştii vor să dea marea lovitură.

Constantin Grameni

Vor să îl fure din curtea „Regelui” pe unul dintre cei mai apreciaţi mijlocaşi ai noii campioane, Farul. Este vorba despre Constantin Grameni, pentru care alb-vişiniii ar fi făcut deja o ofertă.

„Cadou” pentru Mutu

Grameni are 20 de ani şi a marcat 6 goluri în cele 38 de meciuri jucate în actualul sezon.

“Din informaţiile noastre, Rapid pregăteşte lovitura anului. Lucrează la o ofertă fără precedent în istoria Rapidului. Acţionarii au pregătit 3,5 milioane de euro pentru transferuri, aici are şi un mare merit Daniel Niculae, preşedintele Rapidului.

Nu mai doarme noaptea băiatul ăsta, se gândeşte doar la transferuri. Rapid pregăteşte o ofertă fără precedent pentru Constantin Grameni de la Farul Constanţa. Acestea sunt amănuntele.  Rapid îl vrea neapărat, este obiectivul numărul 1 pentru Daniel Niculae şi Adrian Mutu”, a divulgat informaţia jurnalistul Horia Ivanovici, în emisiunea Fanatik Superliga.

Cota lui Grameni pe siteurile de specialitate este de 1,3 milioane de eruo © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Unul dintre favoriţii „Regelui”

Hagi a avut încredere în Grameni, iar fotbalistul l-a răsplătit cu evoluţii care au contribuit la cucerirea titlului de către alb-albaştri.

“Dina Grameni este un mijlocaş care are un echilibru, o balanţă foarte bună între defensivă şi ofensivă. Gândeşte bine, pasează bine. Are un picior bun. A marcat goluri, munceşte foarte mult şi este destul de tânăr, 20 de ani. Are timp să înveţe să ajungă mai bun, mai matur”, e caracterizarea pe care Hagi i-a făcut-o lui Grameni.