Rapid trebuie să plătească nota de plată pentru torțele aruncate în teren. Sancțiunea decisă pentru actele de indisciplină din Giulești

Alex Matei 08.05.2024, 18:34

La sfârșitul lunii aprilie, pe data de 29, Rapid București a suferit o înfrângere în fața Universității Craiova, cu un scor de 1-2, în cadrul celei de-a șaptea etape a play-off-ului SuperLigii.

Înainte de începerea meciului, fanii lui Rapid au organizat un protest pirotehnic, în ciuda problemelor pe care clubul le-a întâmpinat anterior din această cauză. Mai precis, suporterii au adus în stadion torțe și petarde, pe care le-au aruncat pe teren.

Acest incident a avut loc la aproximativ o lună și jumătate după deschiderea „Dosarului Pyro”, în urma căruia Liviu Ungurean, liderul galeriei, a fost reținut, iar asupra lui Daniel Niculae, oficial al clubului, s-a dispus urmărirea penală.

Rapid a fost amendat cu 60.000 lei

La doar două săptămâni după acest incident, Rapid a primit factura pentru protestul său. În timpul meciului cu FCSB, toate sectoarele de la 106 la 123 vor fi închise, cu excepția sectoarelor 109, 110, 115 și 116. În plus, clubul a fost sancționat cu o amendă de 60.000 de lei.

Meciul Rapid – FCSB va avea loc în cadrul etapei a 10-a a playoff-ului.

Cu o lună și jumătate în urmă, mai mulți suporteri ai Rapidului, inclusiv oficialul Daniel Niculae, au fost chemați la audieri de către procurori, iar 17 persoane au fost reținute pentru 24 de ore în cadrul „Dosarului Pyro”. În acel moment, Niculae a fost declarat suspect după două ore de declarații.

Daniel Niculae a devenit inculpat, dar nu mai e acuzat de ”constituire de grup infracțional organizat”

Decizia procurorilor de a-l schimba pe Daniel Niculae din statutul de suspect în cel de inculpat în „Dosarul Pyro” a venit la scurt timp după ce oficialul Rapidului a numit dosarul legat de încălcarea Legii 4 prin folosirea materialelor pirotehnice pe stadioane „o mizerie”.

Această decizie a ridicat întrebarea dacă, după acest moment, Dan Șucu îl va mai păstra pe „Nico” ca președinte al clubului. Dacă omul de afaceri va decide ca Nico să nu mai fie președinte, atunci asta ar însemna îndepărtarea din club a celui de care se leagă multe dintre realizările din ultimii ani ale noului Rapid, inclusiv promovarea echipei din Liga a 4-a!

Cu toate acestea, este de remarcat că în comunicatul prin care este anunțată decizia de schimbare a încadrării, nu mai apare nicio referire la „grup infracțional organizat”. Dacă această referire ar fi fost menținută, perspectiva pentru oficialul din Giulești ar fi fost mult mai gravă.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622