Suntem în plin mercato, iar echipele cu speranțe la titlu încep deja să se miște pe piața transferurilor. Unele mai agile, altele mai lente, în funcție de bugete și de aspirațiilor conducătorilor.
Astăzi, o nouă ediție a emisiunii tale online favorite, Playsport LIVE, în care moderatorul Sorin Chiriac și invitații săi vor analiza campania de transferuri demarată și ce urmează în viitorul an competițional!
Rapid nu glumește și a pornit în forță campania de transferuri pentru noul sezon de Superligă, în care vrea să atace titlul de campioană! Azi a semnat cel de-al treilea jucător, Cristopher Braun, de la CFR Cluj. Iar campania de mercato este abia la început, anunță surse din Giulești!
FCSB nu a reușit să facă niciun transfer până în acest moment, deși patronul Gigi Becali a promis titlul în sezonul viitor. Mulți jucători au fost puși pe liber, însă negocierile pentru veniri sunt împotmolite în acest moment.
Dinamo are ambiții mari la revenirea în prima divizie. A spus-o chiar Ovidiu Burcă, aseară, la emisiunea Dinamo 7|9. Rămâne de văzut dacă li se va ridica interdicția la transferuri și pe ce buget se vor baza.
CFR Cluj a rămas fără antrenor, după plecarea lui Dan Petrescu, anunțat azi la noua echipă, în Coreea de Sud. Cel mai probabil, clujenii vor merge pe mâna unui antrenor străin, iar Cristiano Bergodi, plecat de la Sepsi OSK, ar fi cap de listă.
Jurnalistul Sorin Chiriac și invitații săi vor analiza campania de transferuri demarată și ce urmează în viitorul an competițional! Nu rata Playsport LIVE, în DIRECT, astăzi, de la 18:00!!!
Playsport LIVE este o emisiune online, programată în fiecare săptămână, luni, marți și vineri, de la 18:00. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul www.playsport.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul nostru de YouTube: https://bit.ly/3KzyUKl.