Nici nu a început anul și Rapid este bun de plată. Clubul giuleștean a fost informat de Federație că trebuie să plătească o sumă importantă. Comisiile federale nu au apreciat spectacolul oferit de fanii rapidiști, la meciurile cu FCSB și FC Argeș.
Vestea nu îi pică bine patronului Victor Angelescu. Acesta mai are datorii încă dins ezonul trecut. Așa că orice cheltuială, mai ales că Rapid încearcă să și transfere jucători, poate afecta bugetul clubului.
Fanii giuleșteni au adus un plus de culoare în Liga 1. Când au fost în tribune, mai ales la meciurile importante, rapidiștii au făcut spectacol. Au cântat, au aprins torțe, ca în vremurile bune. Chiar dacă s-a văzut bine la televizor, din păcate pentru giuleșteni, comisiile Federației au fost de altă părere. Pentru că suporterii au încălcat regulamentul, clubul a fost sancționat. Rapid trebuie să achite peste 110.000 de lei, după meciurile cu FC Argeș, din 10 decembrie și la ultimul derby cu FCSB, din 15 decembrie.
Acesta a fost întrerupt câteva minute din cauza fanilor, Jandarmeria Capitalei a acordat mai multe amenzi pentru show-ul pirotehnic. În plus, au fost deschise cinci dosare penale.
Rapidiștii mai au de primit restanțe, conform contractelor. Sumele sunt cuprinse între 1000 de euro și 15.000 de euro.
Rapidul este activ și pe piața transferurilor. Fostul fundaș de la Iași, Răzvan Onea, a venit ca să îi facă concurență lui Belu-Iordache, pe banda dreaptă. Dar este posibil să se și despartă de unul din jucătorii importanți, cel mai probabil la vară.
Agentul Florin Manea a vorbit despre interesul mai multor echipe din Italia pentru Antonio Sefer, cel mai promițător tânăr jucător din lotul echipei Rapid București. Florin Manea speră să scoată o sumă aproape de 1 milion de euro, pentru Rapid. Conform surselor Playsport, două dintre echipele interesate sunt Sampdoria, echipa unde este împrumutat Radu Drăgușin de către Juventus Torino, și Pisa, formație care evoluează în Serie B.
Am avut o întâlnire cu Daniel Niculae, președintele Rapidului. I-am comunicat că există acest interes. E o situație destul de avansată, suntem aproape de a avea o ofertă. Mi-au cerut italienii să aflu cam care ar fi prețul. Daniel Niculae mi-a zis „încearcă să obții cât mai mult posibil”. Eu reprezint jucătorul, dar trag și pentru Rapid. Vreau să obțin o sumă cât mai mare, a spus acesta pentru GSP.