Plecarea lui Rareș Ilie a eliberat numărul 10 la Rapid și, așa cum anunțase deja Playsport, s-a găsit cine îl va prelua. Este omul de la care fanii așteaptă să creeze spectacol, după plecarea lui Rareș în Franța.
Rapidiștii au trecut peste plecarea lui Rareș Ilie, la Nice. Echipa lui Adrian Mutu nu are timp și deja a găsit noul decar. Este vorba de omul care va coordona atacurile giuleștenilor. Este vorba de Alexandru Ioniță, car a purtat până acum numărul 80. Acum, după plecarea lui Rareș Ilie, Ioniță a ales să renunțe la acest număr și să devină noul decar din Giulești. Anul trecut, Rareș Ilie i-a oferit lui Alexandru Ioniță numărul 10, dar „Bulgarul” a refuzat.
Antrenorul de la Rapid, Adrian Mutu, este convins să Alexandru Ioniță va fi un jucător decisiv în acest sezon:
Alex s-a antrenat foarte bine în această perioadă. Psihic, stă foarte bine, iar fizic nu cred că a avut vreodată în viața lui o formă mai bună. Nu mai are kg în plus, iar forma lui e bună. Va avea cea mai bună formă acum”, a spus Mutu, la finalul cantonamentului.
Și celălalt Ioniță a primit o veste bună. Anunțul a venit pe pagina oficială a clubului.
Alex Ioniță I a început un nou drum în carieră, acesta urmând a fi antrenor secund în cadrul Centrului de Copii și Juniori, la grupele U16, U15 și U14.
Alex Ioniță II va fi noul decar al Rapidului, după plecarea lui Rareș Ilie, a informat clubul
Alexandru Albu a ajuns la Rapid București în sezonul 2021-2022. Pe parcursul stagiunii, mijlocașul la închidere a fost al doilea cel mai bun marcator al formației giuleștene.
După două împrumuturi consecutive, Albu a fost cumpărat definitiv de Rapid de la Concordia Chiajna. Ilfovenii au primit în schimbul jucătorului undeva la 150.000 de euro.
Contactat de Playsport.ro, Alexandru Albu a confirmat prelungirea contractului cu Rapid.
Da, am semnat pe încă două sezoane cu Rapid. A durat ceva cu actele, dar acum e totul în regulă.
În ultimele zile, în presă s-a scris de un interes pentru Horațiu Moldovan. Totuși, există oferte și pentru Alexandru Albu.
Am avut câteva oferte, dar totul la nivelul de discuții. Oficialii clubului nu au fost de acord cu sumele, pentru că sunt prea mici, a mai declarat Albu