Helmut Duckadam a fost impresionat de Rapid după victoria cu FCSB.
Duminică, Rapid s-a impus în fața FCSB-ului, 2-1, în etapa a 15-a din Superliga. Pentru Rapid au marcat Papeau și Iacob, în timp ce unica reușită a roș-albaștrilor a fost semnată de Dawa.
Helmut Duckadam susține că Rapid a devenit favorită la titlu, după ce a reușit să se impună în derby-ul cu FCSB. Totodată, consideră că nivelul campionatului românesc a scăzut față de anul trecut.
„Rezultatul… era un meci de 1X2, adică oricine putea câștiga. Rapid intră în cărți. La cât de slab se joacă campionatul… Rapid are șanse anul acesta la titlu. La ora actuală, pe Rapid o văd cu șanse mai mari. Are un lot omogen, un antrenor bun. Pe Rapid aș marja.
Depinde și ce vor mai face fiecare în iarnă. Este foarte importantă perioada asta de transferuri, să vedem cine se întărește mai bine. CFR n-a jucat mare lucru, asta e problema. E un campionat slab, mai slab decât anul trecut. Lupta la titlu va fi destul de strânsă”, a declarat Helmut Duckadam, în exclusivitate, pentru PlaySport.
În prezent, Rapid se află pe locul 3 în Superliga, cu 29 de puncte obținute după 15 meciuri jucate, la două lungimi în spatele liderului FCSB.
Viorel Hizo, fostul antrenor al Rapidului, s-a declarat nemulțumit de jocul lui Florinel Coman, pe care l-a descris drept „un minus” pentru echipa lui Elias Charalambous, la meciul de pe Arena Națională.
Fostul tehnician este de părere că Florinel Coman nu s-a refăcut complet după accidentarea pe care a suferit-o recent.
„Coman este un jucător determinant în organizarea echipei. Cred că nu a fost refăcut sută la sută și tocmai din această cauza nu a putut să dea randamentul maxim. Din acest motiv, echipa are de pierdut. Coman este un jucător care poate să determine o victorie sau o înfrângere. Marele minus al echipei a fost Florinel Coman, a fost și linia de mijloc care mie mi s-a părut că a cărat foarte mult mingea, nu a jucat puțin mai direct, jucătorii nu și-au creat spații, n-au jucat între linii”, a spus Viorel Hizo, în exclusivitate, pentru PlaySport.