Rapid București va întâlni Universitatea Cluj, luni, de la ora 21:00, pe Stadionul Giulești, într-o atmosferă de zile mari. Toate biletele au fost vândute, iar fanii sunt nerăbdători să-și vadă favoriții la lucru în primul meci pe teren propriu după revenirea lui Marius Șumudică pe banca tehnică a echipei.
Anunțul clubului, făcut pe rețelele de socializare, a confirmat că biletele pentru această partidă au fost epuizate, fiind așteptați în tribune aproximativ 14.000 de suporteri. Entuziasmul este la cote maxime, în special datorită revenirii lui Șumudică pe Giulești, acolo unde este iubit de fanii alb-vișiniilor pentru stilul său efervescent și carismatic.
„Cu casa închisă, contra lui «U». Atmosfera se anunță incendiară la revenirea lui Șumi pe Giulești! Avem toate ingredientele pentru o seară frumoasă. Mai puțin de 150 de bilete mai sunt disponibile la VIP și Tribuna I. Mâine seară, luptăm împreună!”, a fost mesajul publicat de club pe pagina oficială de Facebook.
Marius Șumudică a debutat cu succes la revenirea sa pe banca tehnică a Rapidului, reușind o victorie importantă în deplasare contra lui Poli Iași, cu 2-1. A urmat un meci greu, în care giuleștenii au remizat 1-1 în derby-ul cu Universitatea Craiova, într-o confruntare în care Rapid a arătat fragilitate fizică, dar și determinare.
Acum, Rapid se pregătește pentru cel mai important test de până acum în acest sezon, revenirea pe Giulești fiind așteptată cu mari emoții de Marius Șumudică, un antrenor cunoscut pentru atașamentul său față de culorile alb-vișinii. Într-un sezon în care echipa a avut parte de evoluții oscilante, cu o victorie, șase remize și o înfrângere, acest meci împotriva lui U Cluj poate reprezenta un punct de cotitură.
Înainte de meciul cu Universitatea Cluj, Marius Șumudică a recunoscut că emoțiile sunt mari, mai ales că va reveni în fața propriilor suporteri, pe un stadion pe care îl consideră „acasă”. Într-o conferință de presă ținută înaintea meciului, Șumudică a vorbit despre sentimentele sale: „Mă întorc în Giulești, asta e cel mai important. Cu cât se apropie ora meciului, cresc și emoțiile. Sper să fie de bun augur. Avem nevoie de rezultat, de tot ce înseamnă dorință, agresivitate, motivație, fiindcă, într-un final, deznodământul la fotbal nu poate fi controlat. Există factori externi care pot să perturbe rezultatul”.
Șumudică a subliniat, de asemenea, importanța timpului și a pregătirii fizice, domenii unde echipa sa încă are de lucrat. În meciul cu Universitatea Craiova, Rapid a avut dificultăți în a menține un ritm susținut de joc, ceea ce l-a determinat pe antrenor să își concentreze eforturile pe îmbunătățirea aspectului fizic al jucătorilor săi.
„Încerc să îmbunătățesc factorul fizic. Sunt un antrenor căruia îi place să domine, să aibă minge. Nu e ușor: faci transferuri, găsești echipa cum o găsești. Am nevoie de timp și eu. Aș fi avut nevoie ca de aer de un cantonament, cu toată echipa, ca să implementez din filozofia mea. Nu pot să-i încarc. Încerc în fiecare zi să le dau câte un principiu, să-l priceapă”, a explicat Șumudică, referindu-se la provocările întâmpinate în primele sale meciuri după revenire.
Chiar și în aceste condiții, echipa a reușit să adune patru puncte în două deplasări dificile, cu victorii și rezultate pozitive la Iași și Craiova, ceea ce îl face pe Șumudică să creadă că echipa poate crește și mai mult în perioada următoare.
„La Iași am jucat cu stadionul arhiplin. Nu știu câte echipe vor câștiga acolo. Craiova are un lot foarte valoros și nu am pierdut. Aceste rezultate ne dau încredere”, a mai spus antrenorul.