Rapid mai întâmpină și eșecuri, când vine vorba de transferuri. Dorit foarte mult în Giulești, Yuri Matias s-ar putea să nu ajungă sub comanda lui Mutu, în ciuda faptului că cele două cluburi s-au înțeles. Pretențiile fotbalistului au fost considerate prea mari.
Fundașul de 28 de ani reprezintă una din principalele ținte ale giuleștenilor, în această vară. Pentru el și pentru colegul de la CFR, Braun, Rapid a negociat și s-a înțeles cu CFR cluj. Fundașul german a ajuns deja la Rapid, dar cu Yuri lucrurile s-au complicat, anunță Digisport. Deși Adrian Mutu îl dorea și brazilianul era atras de ideea de a juca în Giulești, pretențiile sale salariale au fost considerate prea mari. Yuri a cerut 20.000 de euro lunar, dublul salariului de la Cluj. Acest lucru l-ar fi transformat în cel mai bine plătit jucător din lotul giuleștean.
Mai mult ca sigur că Yuri s-a gândit și la faptul că din iarnă poate semna gratis cu orice echipă și probabil se așteaptă să scoată un salariu mai mare. În acest moment discuțiile cu Rapid s-au oprit, dar nu este exclus ca mutarea să revină în prim plan.
Victor Angelescu susține că Rapid este interesată de Denis Drăguș și că se gândește la un transfer definitiv al fotbalistului crescut la Academia Hagi.
Suntem interesaţi de Drăguş, poate fi bun şi pentru echipa naţională. Standard doreşte să-l vândă, noi dacă-l vom lua, îl vom cumpăra. Noi avem mai multe discuţii, dar să vedem cu cine vom încheia. Avem pentru fiecare o opţiune de rezervă, a declarat Victor Angelescu, pentru sursa citată.
Recent, Dan Șucu a dezvăluit faptul că Edi Iordănescu l-a propus, la Rapid, pe Denis Drăguș, acesta fiind un jucător apreciat de selecționerul naționalei României.
Nu cred că doar nouă ne-a propus, dar selecţionerul a venit şi a stat de vorbă cu noi şi ne-a spus: «Domnule, avem doi-trei jucători foarte buni, care sunt în afara țării». Ne-a zis de Drăguș că este un fotbalist la care ține mult, cu potențial, dar care nu a jucat de 6 luni. Și riscă să îl piardă la națională. De aceea ne-a sugerat să investim în jucători tineri români. Aceștia pot crește, pot ajunge la națională.
Prioritizăm astfel de mutări. Pentru noi, jucătorii români, cu potențial de echipa naţională, care evoluează în străinătate, dar nu sunt titulari şi au posibilitatea de a se întoarce acasă, ne interesează, a spus Dan Șucu, pentru ProSport.