Rapid a anunțat aducerea lui Andrew Mark Liddell pe postul de preparator fizic.
Liddell este al treilea britanic care a ajuns la formația bucureșteană în această vară, după Neil Lennon (antrenorul principal) și Iain Brunskill (antrenorul secund).
Rapid a oficializat numirea lui Andrew Liddell (50 de ani) pe postul de preparator fizic. În cariera de jucător, Liddell a bifat meciuri inclusiv în Premier League, în tricoul celor de la Barnsley.
„În vârstă de 50 de ani, Andy este născut la Leeds și a jucat ca atacant chiar și în Premier League, la Barnsley, dar și în ligile inferioare, la Wigan Athletic, Sheffield United, Oldham Athletic și Rotherham. De asemenea, a bifat 12 selecții la naționala de tineret a Scoției, pentru care a marcat două goluri.
După încheierea carierei de fotbalist, în 2010, de la Rotherham, Liddell s-a dedicat meseriei de preparator fizic, începând cu formația de la care s-a retras din activitatea de jucător.
Între 2011 și 2018, s-a ocupat de Ipswich Town, după care a devenit preparatorul fizic al naționalei Irlandei, sub comanda Mick McCarthy, timp de un an și nouă luni.
În sezonul trecut, a pregătit formația campioană a Israelului, Maccabi Tel Aviv, de unde a plecat odată cu începerea războiului”, au transmis giuleștenii, conform fcrapid.ro.