Ionuț Negoiță se dă „zmeu”, după ce a aflat că Ion Țiriac și Mircea Lucescu ar fi interesați să investească la Dinamo. „Nu e treabă ușoară”, a avertizat controversatul afacerist.
„Niciodată! De ce? Din principiu! Nu-i văd! Nu e o treabă ușoară la Dinamo. La vorbe ne pricepem mulți, ca să mai povestim sau mai știu eu ce.
Dar ca să ne asumăm lucruri… Am văzut asta la foarte puțini. Văd mulți dinamoviști sau așa-ziși dinamoviști care comentează tot timpul, dar niciodată n-au pus un leu la Dinamo, ba din contră, au fost pe luate și au pretenții de la alții.
O treabă n-o faci cu vorbe, o faci cu fapte! Aici se vede cine se implică la modul real, nu pe povești! Fotbalul înseamnă dureri mari de cap. Bani pierzi, obligatoriu, dar faci alții. (…) Dar fotbalul înseamnă mai mult de atât, înseamnă și multă presiune, mult stres, e un consum foarte mare.
Numai când ești implicat în linia întâi îți dai seama, e ca în război, atunci îți dai seama cu adevărat ce înseamnă un război”, a declarat Negoiță, pentru Gazeta Sporturilor.
Fostul patron de la Dinamo a continuat ironiile:
„Eu tot speram că, din atâția dinamoviști care-și dau cu părerea și dau sfaturi, cineva, la un moment dat, unul sau mai mulți, se vor implica la modul real.
Dacă tot se pricep așa, hai, mă, luați-l, că să dai sfaturi e ușor! Gen… Cei doi pe care i-ați amintit mai devreme, care de mai multe ori au luat Dinamo la nivel declarativ, dar în rest n-ar pune un leu la club! Doar să ne jucăm cu vorbele… O putem face ușor”.
Ionuț Negoiță nu a apucat să investească la Dinamo decât în perioada 2013-2020, interval în care nu a reușit să atingă performanțe notabile. În acest context, el a încercat cu disperare să vândă pachetul de acțiuni chiar cu „1 leu” și-n cele din urmă l-a găsit pe necunoscutul Pablo Cortacero, ceea ce s-a dovedit a fi în cele din urmă poate cea mai mare țeapă primită de suporterii „alb-roșii”.