Radu Drăgușin (20 de ani) ar putea fi implicat într-un super transfer în această vară, după ce presa din Italia a dezvăluit că românul a fost ofertat de o fostă câștigătoare a Ligii Campionilor din Premier League. Negocierile dintre clubul englez și Juventus sunt în plină desfășurare.
UPDATE. PlaySport.ro l-a contactat pe impresarul lui Radu Drăgușin pentru detalii!
În exclusivitate pentru PlaySport.ro, Florin Manea a confirmat că se află în negocieri avansate cu o formație din Premier League pentru transferul lui Radu Drăgușin. Totuși, numele acesteia nu ar fi Nottingham Forest!
Avem contacte avansate cu un club din Premier League pentru Radu. Nu e însă vorba despre Nottingham Forest. Dacă va exista însă interes și din această direcție, vom analiza fiecare variantă. În plus, sunt în derulare niște discuții și din Bundesliga. Zilele următoare vom vedea ce soluție alegem”, ne-a transmis Florin Manea.
Radu Drăgușin are șanse minime să continue la Juventus în sezonul următor, după ce s-a aflat că o fostă câștigătoare a Ligii Campionilor din Premier League l-a ofertat.
Totuși, tânărul fundaș român nu va pleca devinitiv de la Torino, ci doar sub formă de împrumut, la fel cum s-a întâmplat și în stagiunea precedentă.
Publicația italiană Tuttomercatoweb confirmă dezvăluirile făcute de impresarul Florin Manea la începutul lunii iunie. Acesta spunea că Radu Drăgușin e aproape de Premier League, însă lăsa numele echipei învăluit în mister.
Jurnaliștii italieni au aflat între timp despre ce formație este vorba și au pus informațiile pe tavă. Nottingham Forest, echipă cu o istorie extrem de bogată din fotbalul englez, revenită în Premier League după 23 de ani, a început tratativele pentru aducerea lui Radu Drăgușin.
Conform Tuttomercatoweb, Radu Drăgușin este dorit sub formă de împrumut de Nottingham. De asemenea, pe numele fundașului român se mai află și câteva echipe din Elveția și Germania.
Înființat în anul 1865, clubul Nottingham Forest este unul dintre cele mai vechi din istoria fotbalului. Totuși, perioada de glorie a lui Nottingham a avut loc la peste 100 de ani de la înființare. În sezonul 1977-1978, echipa câștiga primul titlu de campioană a Angliei, iar în sezoanele 1978-1979 și 1979-1980, Nottingham Forest a cucerit Cupa Campionilor Europeni, actuala Ligă a Campionilor.
La capătul sezonului 1998-1999, Nottingham a retrogradat din Premier League și avut nevoie de 23 de ani de așteptare pentru a reveni pe prima scenă a fotbalului britanic.
Trupa condusă de Cooper Steven a încheiat pe locul patru la finalul sezonului din Championship, poziție care i-a asigurat doar prezența în play-off-ul pentru promovarea în Premier League. Nottingham Forest a trecut în semifinalele barajului de Sheffield United, după loviturile de departajare.
În ultimul act al barajului, Nottingham a învins-o pe Huddersfield și, alături de Fulham și Bournemounth, care au terminat pe primele două poziții în Championship, va merge în Premier League.
Potrivit dezvăluirilor făcute de Florin Manea în publicația Tutto Juve, mai multe echipe din Premier League l-ar dori pe Drăgușin în această vară:
Da, împrumutul ar fi o soluție. După cum am spus, vom vorbi cu clubul și vom vedea care va fi cea mai bună soluție pentru Radu. Are deja multe solicitări din Premier League, este un jucător apreciat pentru fizic și putere. L-aș vedea foarte potrivit în Anglia, de aceea nu exclud o experiență în străinătate sezonul viitor.
Fotbalul din Italia e mult mai tactic, nu este ușor pentru un jucător tânăr să se descurce atât de rapid. Nici De Ligt nu a fost întotdeauna perfect pentru Juventus. Chiar și jucătorii mai experimentați sunt predispuși să comită erori”, a declarat Florin Manea, potrivit Tutto Juve.
22 de meciuri a jucat Radu Drăgușin în sezonul 2021 – 2022, pentru Sampdoria și Salernitana. Cota sa de piață este de 3.500.000 euro, conform Transfermarkt.