Radu Drăgușin este pe cai mari la Sampdoria, formație ce evoluează în Serie A. Internaționalul român a bifat 10 meciuri la echipa de fotbal din Genova, iar acum plănuiește să se întoarcă la Juventus, susțin surse apropiate fotbalistului.
Radu Drăguşin a fost împrumutat de Juventus la Sampdoria cu scopul de a prinde mai multe minute şi a căpăta mai multă experienţă în Serie A. Internaționalul în vâsrtă de 19 ani și-a atins obiectivul, iar acum își face noi planuri.
Tatăl fotbalistului a dezvăluit ce planuri de viitor are fiul său.
Radu este un tănâr care-şi doreşte foarte mult să facă performanţă. Radu a muncit foarte mult să ajungă aici. A reuşit să facă pasul către înalta performanţă. Mai are foarte mult de muncă. Dar determinarea cu care priveşte această performanţă, sacrificiile pe care le face, care e dispus să le facă în continuare, pasiunea extraordinară pe care le are sunt convins că-l va duce acolo unde vrea.”, și-a început discursul Dan Drăgușin.
Fotbalistul convocat la echipa națională de tinere a României și-a prelungit contractul cu Juventus, dar la scurt timp a fost cedat sub formă de împrumut la Sampdoria. Ulterior, el și-a propus să revină cât mai repede la gruparea din Torino.
Dan Drăgușin nu a ezitat să spună ce planuri de viitor are tânărul jucător. El este convins că împrumutul lui Radu la Sampdoria o să îi aducă un plus în carieră fundașului U21.
A plecat de la Juventus la Sampdoria. Este un pas normal care există în faţa unui tânăr fotbalist de perspectivă. În situaţia dată, este foarte benefică pentru el această mişcare pe care a făcut-o. Această mutare cu titlul de împrumut.
El este cinci ani de zile sub contract cu Juventus. Se pare că-i prieşte. Joacă din ce în ce mai mult. Asta este cel mai important. Şi cât de curând se va întoarce.
Lumea fotbalului îl compară cu un mic Ibrahimovici. Are şi statura şi frizura, dar ce e cel mai important este că are acea determinare şi hotârăre în a aborda orice antrenament, orice meci cu o seriozitate dusă la extrem. E un profesionist.”, a mai spus tatăl lui Radu Drăguşin, pentru telekomsport.ro.