Radu Drăgușin este abonat la banca de rezerve a lui Tottenham! Cum arată echipa de start pentru meciul cu Brighton.
Astăzi, de la 17:00, Tottenham va primi vizita celor de la Brighton, într-o partidă care contează pentru etapa a 24-a din Premier League.
Radu Drăgușin, stoperul lui Tottenham, va începe meciul cu Brighton pe bancă. Antrenorul Ange Postecoglou a ales să mizeze, în centrul defensivei, pe Romero și Van de Ven.
Echipa de start a celor de la Tottenham pentru duelul cu Brighton: Vicario, Pedro Porro, Romero, Van de Ven, Udogie, Bentancur, Sarr, Maddison, Kulusevski, Richarlison, Werner.
Radu Drăgușin nu a început niciun meci ca titular, de când a semnat cu Tottenham. Internaționalul român a strâns doar opt minute de joc, în trei apariții.
După transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham, mai mulți oameni de fotbal au spus că tânărul fundaș trebuie să primească banderola de căpitan a echipei naționale, care, în prezent, este deținută de Nicolae Stanciu.
Anamaria Prodan susține că Radu Drăgușin mai are multe de demonstrat pentru a putea să-i ia banderola de căpitan lui Nicolae Stanciu, jucător pe care îl impresariază.
„Banderola ar trebui purtată de Stanciu, pentru că nu se face primăvară cu o floare. Lăsaţi-l pe Drăguşin să facă performanţă, abia a semnat. Nu doar pe Drăguşin, dar cu cât ridicaţi aceşti copii şi îi faceţi Mbappe, Ronaldo şi Messi se pierd. Lăsaţi-i să joace, că asta e meteahna noastră, a românilor şi în general al sportului. Să demonstreze ceva la nivel mare, după care i se poate lua banderola lui Stanciu, care a dus greul până acum.
Dacă Drăguşin nu avea parte de transferul ăsta, nu ştiu dacă cineva se gândea să-i dea banderola de căpitan. Să joci e cel mai important lucru în orice sport. Decât să te duci şi să stai un an pe bancă, apoi să te dea din împrumut în împrumut, din punctul meu de vedere nu este ok”, a declarat Anamaria Prodan.