Dumitru Dragomir a comentat în stilul caracteristic grupa naționalei U21 la Euro 2023, care se va disputa în țara noastră și Georgia. Spania, Croația și Ucraina sunt adversarii pe care îi vor întâlni oamenii lui Săndoi.
Deși oficialii FRF sunt optimiști după tragerea la sorți, fostul șef al Ligii nu este de aceeași părere ca cei de la Casa Fotbalului. Emil Săndoi va avea probleme în a construi o națională competitivă, în ciuda rezultatelor bune de la ultimele 2 turnee finale la acest nivel.
Noi nu maia vem fotbaliști, dar avem pretenții de la selecționeri. Păi pe timpul meu aveam căpitan la Barcelona, vreo 17 jucători la echipe mari. Acum cel mai bun vine din China. Nu s-a făcut nimic în acești ani, nu avem o strategie unitară. Trebuie gândit la nivel de țară, nu să vezi că la Mureș se gândește într-un fel, la Constanța în alt fel. Ne-ar trebui un Hagi în fiecare județ.
Ce șanse avem la Euro? Avem asigurat locul patru, cinci nu, că jucăm totuși. Locul patru în grupă, nu în turneul final. Totuși locul patru este un loc memorabil la cum se prezintă fotbalul românesc acum, a comentat Dragomir la Sport Total FM
La Federație așteptările sunt mai mari. La fel ca și șeful lui, Răzvan Burleanu, directorul tehnic FRF nu consideră că grupa tricolorilor mici este una inaccesibilă. Spania, Ucraina și Croația sunt adversarii naționalei lui Săndoi. Nu vor fi meciuri ușoare, dar nimeni nu se aștepta la adversari ușori la acest nivel.
Nu putem avea decât un obiectiv, anume să ieșim din grupe și să încercăm să mergem cât mai departe. Dar calificarea din grupe este obligatorie. Grupa aceasta este mai ușoară decât cele de la ultimele două turnee finale. Am jucat cu Olanda, Germania, altceva. Da, e Spania, favorita grupei, dar cu Croația am mai fost în grupă. Până la urmă nu putem pica cu Lesotho sau Insulele Fiji, trebuie să jucăm, a declarat oficialul FRF.
Stocihiță consideră că România a avut noroc la tragerea la sorți și la naționala mare.
Trebuie să continuăm ce am arătat în ultima dublă din Liga Națiunilor. Am avut șansa de a nu cădea în grupe mult mai grele. Trebuie să fim atenți, echipele sunt bune, nu trebuie să le subestimăm, crede Stoichiță