În urmă cu câteva zile, restaurantul lui Paul Nicolau din Snagov a ars din temelii. Chiar și în această situație, Pescobar nu pare să fie foarte mișcat. Omul de afaceri a precizat că localul va fi reconstruit de la zero. Ba chiar mai mult de atât, el vrea să își extindă afacerea în viitorul apropiat.
Încă din ziua incendiului, Paul Nicolau susținea că își va reconstrui localul din Snagov. Pescobar susținea că vrea să facă acest lucru cât mai curând posibil. În plus, milionarul a mărturisit că își dorește să își extindă lanțul de restaurante Taverna Racilor. Se pare că nimic nu îl poate opri pe afacerist.
Nu cu mult timp în urmă, Pescobar a răspuns, în mediul online, la câteva dintre curiozitățile internauților. Unul dintre aceștia a avut nelămuriri cu privire la un restaurant Taverna Racilor în Moldova. Utilizatorul cu pricina a dorit să afle de ce aceste localuri apar în toate colțurile țării, însă nu și în zona Moldovei.
După mesajul internautului, Pescobar a promis că va deschide un restaurant și în Iași. Patronul de la Taverna Racilor a menționat că urmează să meargă la Iași zilele viitoare, pentru a vedea câteva locații.
”Moldoveanul meu drag și frumos, urmează la Iași. Uite că mâine, adică luni, iau avionul, marți mă întorc. Mă duc să văd niște locații la Iași, cu mâna pe inimă, deschid la Iași”, a promis Pescobar.
Paul Nicolau a spus că își dorește să deschidă încă două restaurante, unul în Craiova, iar altul în Techirghiol. Conform spuselor sale, Pescobar nu se va opri doar la cele două locații.
”Urmează și la Craiova, fratele meu. Știu ce vorbesc. Știu ce promit. Mă țin întotdeauna cu putință, pe cât mă lasă sănătatea, buzunarul, timpul și toate alea, dar după Iași, urmează Craiova și Techirghiol. Și ca să nu mai continui întrebările, după Iași, Craiova și Techirghiol, mă opresc. Ies pe Londra și pe Dubai, dar în România ajunge. Mai fac după aia două în Londra și în Dubai”, a spus milionarul, potrivit SpyNews.
După ce restaurantul din Snagov a ars din temelii, Paul Nicolau a precizat că nu este vorba despre un incendiu provocat și că va suporta toate pagubele materiale. Tot atunci, afaceristul menționa că localul nu era asigurat și îi îndemna pe urmăritorii lui să nu mai facă supoziții cu privire la încasarea banilor din asigurare. În luna mai, neavând autorizație de securitate la restaurantul din Snagov, Pescobar a fost amendat.