Weekendul abia încheiat a fost unul destul de agitat pentru scena politică din România, după ce Elena Lasconi, fostă vedetă PRO TV și actualmente primar în Câmpulung Muscel, a făcut unele declarații care au târât-o într-un scandal uriaș.
Membră USR și totodată candidat care urma să fie pe listele pentru alegerile europarlamentare, Elena Lasconi a dezvăluit că a votat „DA” la referendumul pentru familia tradiţională din 2018.
„Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a spus Elena Lasconi la Prima TV.
Ca urmare a declarației pe care a făcut-o, Elena Lasconi a stârnit un scandal uriaș, iar una dintre vocile care a pus-o la zid este chiar fiica ei, Oana, care locuiește la Paris.
„Sunt în șoc și absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat «DA» la referendumului Coaliției pentru Familie pentru a susține așa-zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie. Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiica ei, însă și ca un membru al acelei comunități. Sunt absolut dezgustată, dezamăgită și șocată.
Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Nu am cuvinte. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva niciodată, nu m-aș fi așteptat ca ea să fi militat vreodată pentru drepturi egale. Nu a părut vreodată pasionată de acest subiect, însă sunt șocată să aud că a votat «DA» pentru modificarea Constituției într-un mod jegos și discriminatoriu. Mă doare sufletul, inima și am palpitații de câteva ore.
Nu susțin un astfel de om. Sufăr foarte mult și nu-mi vine să cred. Consider că dacă ești creștin și crezi în legea iubirii ar trebui să lupți pentru drepturi egale, pentru ca fiecare om să poată să-și aleagă calea și să-și poată forma o viață fericită și liniștită. Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie și din acest motiv nu o mai susțin pe mama din niciun punct de vedere din acest moment”, a spus Oana Lasconi pe Instagram.
După ce a văzut ce scandal a pornit în mediul online, Elena Lasconi s-a retras de pe lista pentru alegerile europarlamentare.
„În această seară, Biroul Naţional al USR a luat act de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare. Elena Lasconi va continua să muncească pentru câmpulungeni şi va avea sprijin din partea USR pentru a face, în continuare, performanţă în administraţie.
Colega noastră s-a retras din dorinţa de a nu afecta campania pentru alegerile europarlamentare, pentru a nu permite ca o serie de discuţii apărute în spaţiul public să mute atenţia de la problemele cu care România se confruntă”, au afirmat cei din USR.
În urmă cu aproximativ opt luni, mai exact la începutul lunii martie, Elena Lasconi afirma, pe pagina ei de Facebook, că orașul Câmpulung Muscel va avea un stadion modern de fotbal.
Stadionului Municipal din Câmpulung, care are doar 2.500 de locuri, urmează să fie modernizat, iar capacitatea arenei să crească până la 5.000 de locuri. Investiție care costă aproximativ 5 milioane de euro ar trebui să fie gata în 2026, după cum a afirmat Elena Lasconi.
„Pe lângă transformarea estetică, vom crea 5.000 de locuri (câteva zeci pentru persoane cu dizabilităţi), nocturnă, sală de sport, vestiare, grupuri sanitare şi cabine de duş. Vom preda documentaţia către CNI şi sperăm ca până la sfârşitul anului proiectul să fie aprobat. Figurează deja pe lista de sinteză. Până în 2026 sperăm să avem un stadion nou”, spunea Elena Lasconi pe Facebook în luna martie.