Programul lui CFR Cluj în Conference League. Cu cine și unde debutează campioana României
Când și cu cine joacă CFR Cluj în conference League. Programul complet al echipei lui Dan Petrescu în Grupa D. Primul meci al campioanei României are loc pe 16 septembrie. Cât valorează fiecare etapă a competiției europene și cât de puternice sunt adversarele.
Conference League – Program CFR Cluj
După ce au ratat Champion League și Europa League sub comanda lui Marius Șumudică, fotbaliștii din Gruia speră să aibă un parcurs bun în Conference League cu îndrumările lui Dan Petrescu. Liderii din Liga 1, cu cinci victorii din tot atâtea meciuri, urmează să debuteze în competiția europeană pe data de 16 septembrie.
- Etapa 1, 16 septembrie: Jablonec – CFR Cluj
- Etapa 2, 30 septembrie: CFR Cluj – Randers
- Etapa 3, 21 octombrie: CFR Cluj – AZ Alkmaar
- Etapa 4, 4 noiembrie: AZ Alkmaar – CFR Cluj
- Etapa 5, 25 noiembrie: Randers – CFR Cluj
- Etapa 6, 9 decembrie: CFR Cluj – Jablonec
După cele 6 meciuri din grupă, doar prima echipa clasată o să ajungă direct în optimile Conference League. Locul doi și trei o să joace o „dublă” pentru a putea merge mai departe. După cum se poate observa regulile sunt puțin diferite în comparație cu Champions League sau Europa League.
- Calificare în grupe: circa 3 milioane de euro
- Victoria în grupe 500.000 de euro
- Egalul în grupe 166.000 euro
- Locul 1 în grupe: 650.000 de euro
- Locul 2 în grupe : 325.000 euro
- Optimi de finală: 600.000 de euro
- Sferturi de finală: 1 milion de euro
- Semifinale: 2 milioane de euro
- Finaliste: 3 milioane de euro
- Câștigătoarea trofeului: 2 milioane de euro
Cât de puternice sunt adversarele din Conference League
Echipa din Cluj a avut mare noroc. Campioana României a reușit să evite echipele cele mai importante din Conference League, precum AS Roma sau Tottenham. Astfel, echipa din Gruia urmează să joace contra AZ Alkmaar, Jablonec și Randers.
Celtic a eliminat din Europa League două dintre adversarele pe care CFR Cluj urmează să le întâlnească. Mai exact, AZ Alkmaar a fost eliminată în play-off, iar Jablonec în preliminarii. Cu toate acestea, cele două echipe sunt printre cele mai puternice din sezonul trecut din țările lor.
Jablonec a terminat pe locul trei în campionatul din Cehia și are un lot cotat la zece milioane de euro. Viitoare adversară a campioanei României a trecut de Zilina cu 8-1 la general în Conference League. Cu toate acestea Celtic a învins-o cu 4-2, respectiv 3-0.
Randers vine din urna a patra și este o echipă din Danemarca, echipă cu un lot cotat la 10 milioane de euro. Echipa daneză s-a luptat în play-off-ul Europa League cu Galatasaray, iar turcii au învins cu greu, scor 3-2.