Probleme pentru un internaţional român! Va absenta trei luni de pe teren

George Drafta 11.12.2022, 18:14
Probleme pentru un internaţional român! Va absenta trei luni de pe teren

Cristi Ganea nu îşi mai poate ajuta echipa în următoarea perioadă, după ce fundaşul se resimte în urma infectării cu COVID-19.

Fotbalistul în vârstă de 30 de ani se loveşte de o problemă care pare a fi de domeniul trecutului pentru mulţi dintre fotbaliştii din întreaga lume. Fostul jucător al Viitorului acuză urmări ale contractării bolii şi într-un mesaj postat pe o reţea de socializare anunţă că va absenta de pe gazon nu mai puţin de 3 luni!

„Vreau să mulțumesc tuturor pentru sprijinul arătat și pentru mesajele trimise în ultimele zile. Sunt probabil cele mai grele zile din cariera mea. Din păcate, COVID-ul a lăsat urme asupra mea și nu pot avea un rol activ în drumul echipei mele spre istorie.

Trebuie să urmez un protocol strict în următoarele 3 luni, iar asta nu îmi va permite să fiu acolo unde îmi doresc, pe teren. Dar sunt hotărât să revin mai puternic. Vreau să mulțumesc staff-ului medical al clubului, care a avut grijă de sănătatea și m-a protejat. Vreau să le mulțumesc antrenorilor și colegilor mei, pentru sprijinul acordat. Sunt alături de voi și vreau să ajut așa cum pot”, au fost cuvintele fotbalistului de bandă.

Ganea a jucat 9 meciuri în prima divizie greacă pentru actuala sa echipă
Ganea a jucat 9 meciuri în prima divizie greacă pentru actuala sa echipă

 Era într-un moment bun

Ganea are 9 meciuri jucate pentru Panathinaikos în acest sezon al primei ligi din Grecia. El se află la alb-verzi din această vară după ce evoluase în ultimele două stagiuni pentru Aris Salonic. Problemele pentru el au apărut în pauza competiţională cauzată de desfăşurarea Cupei Mondiale din Qatar.

Şi asta pentru că Ganea bifase ultimul joc oficial al formaţiei sale. În urmă cu o lună el a fost pe teren în confruntarea cu Atromitos, încheiată cu victoria lui PAO, scor 2-0.  Trupa din capitala Greciei are parte de un sezon remarcabil fiind lider detaşat în clasament, cu 8 puncte peste urmăritoarea AEK Atena. Panathinaikos încearcă să cucerească primul titlu după o pauză de 13 ani. Ultimul triumf intern a venit în primăvara lui 2010.

Grecia i-a surâs din nou

Ganea a optat pentru a rămâne în Grecia din multitudinea de oferte pe care le-a avut în vara acestui an. Este a doua ţară unde evoluează fundaşul după ce a mai bifat două experienţe şi în Spania. Acolo a jucat pentru Athletic Bilbao şi Numancia. În rest au fost foarte multe legitimări în fotbalul românesc. Pentru Viitorul a jucat cel mai mult. Au fost trei sezoane neîntrerupte între 2015 şi 2018. Dar şi încă o perioadă scurtă, în primăvara lui 2020.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622