Franţa înfruntă Marocul pe arena Al Bayt, din Al Khor. Iar „cocoşii” sunt marii favoriţi ai celei de-a doua semifinale de la Cupa Mondială.
În ciuda acestui fapt, Didier Deschamps este îngrijorat înaintea jocului. Doi dintre oamenii săi de bază sunt incerţi pentru confruntarea cu africanii. Dispută care poate duce campioana mondială la un pas de apărarea trofeului. Adrien Rabiot şi Dayot Upamecano au absentat de la şedinţa de pregătire programată în seara de dinaintea marelui duel.
Iar presa franceză are informaţii că selecţionerul s-a gândit deja la variante de înlocuire în privinţa celor doi. Care s-ar fi îmbolnăvit chiar înaintea confruntării împotriva „leilor din Atlas”. Soluţii pentru primul 11 în acest caz ar fi Ibrahima Konate și Youssouf Fofana.
Problemele medicale se adaugă celor cu care Deschamps s-a confruntat deja înaintea turneului sau chiar în cantonamentul Franţei din Qatar. Astfel, pe lângă Pogba şi Kante, oamenii decisivi de la mijlocul terenului din urmă cu 4 ani, el a trebuit să se descurce şi fără Karim Benzema.
Rabiot şi Upamecano au fost titulari de drept în 4 dintre cele 5 meciuri ale Franţei de la această ediţie a Cupei Mondiale. Astfel, ei au absentat doar în meciul cu Tunisia, ultimul din grupe. Acolo, Deschamps a trimis în teren mai multe rezerve, iar în primul 11 s-au regăsit inclusiv Konate şi Fofana.
Ambii au mai prins însă minute şi în alte jocuri de la acest Mondial. Astfel primul a fost folosit în toate cele trei meciuri din grupe, în timp ce Fofana a ratat doar sfertul câştigător cu Anglia. Rămâne de văzut dacă va fi nevoie de serviciile lor contra Marocului, în semifinala inedită de la Cupa Mondială.
Chiar dacă Upemecano şi Rabiot nu vor fi recuperaţi, Franţa se va baza în continuare pe gurile de foc Griezmann, Giroud şi Mbappe. Ultimul a fost egalat în furntea clasamentului goleghetrilor de către Leo Messi. Argentinianul a punctat a cincea oară în semifinala contra Croaţiei şi are acelaşi număr de goluri ca şi coechipierul său de la Paris Saint Germain.
Emoţii înaintea unui meci pentru istorie
Franţa poate ajunge pentru a doua oară consecutiv în finala Cupei Mondiale, performanţă pe care Brazilia a reuşit-o ultima oară în urmă cu 20 de ani. Dacă vor ajunge în ultimul act şi îl vor şi câştiga, oamenii lui Deschamps vor izbuti să îşi treacă numele pe lista scurtă a ţărilor care au cucerit Cupa Mondială de două ori la rând. Doar Italia şi Brazilia au mai reuşit în trecut această performanţă.