Gabi Torje (32 de ani) ar fi fost chemat pentru audieri la DIICOT, după ce procurorii antimafia au descins la mai multe adrese din București pentru destructurarea unor grupări de cămătari. Fotbalistul a recunoscut că a fost „convocat”, dar în legătură cu altă problemă.
Gabi Torje ar fi fost una dintre victimile grupului infracțional organizat condus de un cunoscut interlop din Glina, Vasile Fierbântu, zis Sile Pietroi. Conform Gândul, mijlocașul lui Gică Hagi ar fi fost racolat într-o sală de sport din Sectorul 3, pe care obișnuia să o frecventeze. Potrivit sursei citate, proprietarul Constantin Anton, zis Cristi Bulgaru, care ar fi fost chiar mâna dreaptă a lui Sile Pietroi, s-ar fi împrietenit cu fotbalistul.
Procurorii DIICOT au descins în dimineața zilei de miercuri la mai multe adrese, cu intenția de a destructura un grup infracțional constituit în luna februarie și care se ocupa cu cămătărie. Potrivit sursei mai sus amintite, între victimile grupării ar fi fost și Gabi Torje, care a fost nevoit să plătească și dublu sumei împrumutate.
„Am fost într-adevăr la DIICOT, dar cu o altă problemă”, a recunoscut fotbalistul, într-o reacție pentru ProSport. Conform reprezentanților legii, peste 50 de victime ar fi fost identificate în urma cercetărilor.
Gabi Torje a anunțat la Playsport Live că vrea să plece din România. Afectat de tragedia dispariției tatălui său, fotbalistul spune că se va stabili în Spania. Este nemulțumit de cum a fost tratat de statul român.
„Mi-a plăcut în Spania, cel mai mult mi-a plăcut. Cred că o să mă și mut acolo, în doi, trei ani. Da, mă gândesc la asta. Vreau să îmi iau familia, să meg acolo și să stea toată lumea liniștită. Mai bine să nu ne cunoască nimeni, să dăm toată ziua explicații.
Hai, să îți spun ceva: tata a lucrat 40 de ani în Romania, și statul îți dă ajutor de înmormântare 50 de milioane (n.r. 5000 de lei)? Mai merită să rămâi în țara asta? Eu atât te întreb. După ce că îți face pensie 6 milioane (n.red. 600 de lei) pe caz de boală, că ești bolnav.
Când se duce omul, 50 de milioane (n.red. 5000 de lei)…. Și e 40 de milioane (n.red. 4000 de lei) un coșciug. Nu mai zic că nu ai groapă, că daca nu ai groapă, nu mai îngropi pe nimeni. Mai merita să rămâi în România?
Ce faci? Nici nu poți să cumperi prosoape. Nu îți ajung banii de prosoape, de lumânări.. Nu m-am gândit niciodată că o țară în care un om lucrează trei schimburi, se duce își rupe picioarele, mâinile pentru stat… a lucrat la firme de stat. Iar respectul pentru tine că om din țara asta este de 50 de milioane (n.red. 5000 de lei). Nu zice nimeni să îi dai 200 de mii de euro, 2 milioane, să îi facă avere, să vină copiii să se bată… Că așa e la noi, dacă rămân bani prea mulți, se bat oamenii.
Mi-aș dori și îmi doresc să mă stabilesc în Spania. Este locul în care am mers cel mai des în vacanță. Este locul în care m-am simțit cel mai bine după România. Nu sunt supărat, eu sunt un om asumat, zic ceea ce am de zis. Nu m-am ascuns după degete”, a mai spus Torje la Playsport Live.