PRO TV i-a ademenit cu o sumă uriașă! Câți bani primesc lunar Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu după ce s-au întors la MasterChef
După cum probabil ați aflat deja, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin pe micile ecrane. Cei trei bucătari vor apărea la Pro TV, în sezonul 9 al emisiunii ”MasterChef”. Cei din conducerea postului de televiziune sunt optimiști că prezența celebrilor chefi în show-ul culinar va crește mult audiențele.
Așa se face că, pentru a-i convinge să revină la emisiunea care i-a făcut celebri, cei de la Pro TV le-au oferit sume consistente de bani.
Câți bani încasează Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu după ce s-au întors la ”MasterChef”
Conform informațiilor apărute de curând în presă, cei trei foști jurați de la ”Chefi la Cuțite” erau remunerați cu aproximativ 300.000 de euro pe an la Antena 1. Chiar și în această situație, Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu au fost nemulțumiți că, deși intrau sume enorme din publicitate, la ei nu ajungea nimic.
Ei bine, pentru a-i convinge să revină la ”MasterChef”, cei de la Pro TV le-ar fi oferit dublu celor trei cunoscuți bucătari. Mai precis, potrivit romaniatv.net, ei ar încasa de la Pro TV nu mai puțin de 600.000 de euro pe an. Prin urmare, fiecare dintre celebrii bucătari ar primi câte 200.000 de euro anual.
Scărlătescu: ”Dacă alergam după făcut bani…”
Chiar dacă nu au afirmat niciodată că neînțelegerile cu Antena 1 ar fi apărut de la partea financiară, cei trei foști jurați de la ”Chefi la Cuțite” asta au lăsat să se înțeleagă. Acum, se pare că șefii din Pro TV au făcut în așa fel încât banii să nu mai reprezinte o problemă pentru cei trei bucătari.
Aceștia au decis să încheie colaborarea cu trustul Intact în toamna anului trecut. Când au renunțat să se mai prezinte la filmările pentru actualul sezon al show-ului culinar de la Antena 1, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au explicat că erau prea obosiți.
”Să știi că nu e nimic nasol. Uite, ca să știi, gândește-te că eu dacă alergam după făcut bani… Uită-te în conturile Antenei 1 și uită-te cât au câștigat ăia, nu noi, că noi am luat pleavă. Noi am luat puțin, am luat cât trebuia să luăm”, preciza Cătălin Scărlătescu, în urmă cu ceva timp.