Informația potrivit căreia Regele Charles suferă de o afecțiune cumplită s-a răspândit rapid în toată lumea, imediat după ce familia regală a făcut anunțul incredibil.
Imediat ce Prințul Harry, aflat în SUA, a aflat că tatăl său are cancer, soțul lui Meghan Markle s-a îndreptat de urgență spre Marea Britanie, pentru a se întâlni cu Regele Charles, chiar dacă aceștia erau certați și nu își mai vorbeau.
Potrivit presei din Marea Britanie, odată ajuns în țara lui natală, Prințul Harry a mers la Regele Charles, aceasta fiind prima lor întâlnire și discuție din ultimele 16 luni.
Chiar dacă avea programată o altă întâlnire, Regele Charles a reprogramat-o, pentru a sta de vorbă cu Prințul Harry. Iar discuția lor a durat, după cum afirmă jurnaliștii britanici, aproximativ 45 de minute!
Deși nu se știe exact ce a vorbit cu Regele Charles, se pare că Prințul Harry și-a dorit să se întâlnească și cu fratele lui, Prințul William, însă acesta l-a refuzat, semn că el nu dorește momentan o împăcare cu fratele lui.
Din câte se pare, Prințul William ar fi spus că nu poate să se vadă cu Prințul Harry deoarece trebuie să aibă grijă de soția lui, Kate Middleton, care a suferit recent o intervenție chirurgicală și se află în recuperare.
Deoarece nu deține nicio proprietate în Marea Britanie, după ce a fost dat afară din familia regală, Prințul Harry s-a văzut nevoit să stea la un hotel pe toată durata șederii în Londra.