‘Prințul’ Cristea refuză să intre în DDB: ‘N-am încredere în acest program’. Ce a spus despre noul Dinamo
Încă de la înființare, programul Doar Dinamo București (DDB) a reușit să adune laolaltă multe dintre legendele clubului din Ștefan cel Mare, pentru a-l sprijini financiar, alături de fani, în perioada dificilă pe care o traversează. Adrian Cristea se numără, totuși, printre foștii jucători sceptici în privința acestui demers.
DDB nu-l convinge pe „Prințul” Cristea. Motivul pentru care refuză să intre în acest program
Chiar dacă apreciază fiecare efort depus de suporteri în încercarea de a salva clubul de la faliment, „Prințul” nu s-a înscris până acum în DDB și nici nu are de gând s-o facă pe viitor. Motivul? Oamenii care conduc destinele programului nu îi inspiră deloc încredere, având în vedere că nu pare să existe transparență cu privire la administrarea sumelor respective.
Fostul mijlocaș – care a îmbrăcat tricoul alb-roșu vreme de șase ani, între 2004 și 2010, cu 30 de goluri, respectiv 11 pase decisive – militează pentru cooptarea în poziții de conducere a unor oameni competenți și critică, totodată, amestecul autorităților locale în fotbalul românesc. Primăriile nu ar trebui, potrivit spuselor sale, să sprijine financiar cluburile, cum se întâmplă inclusiv la nivelul Superligii.
„Sunt de apreciat ceea ce au făcut fanii lui Dinamo. Dar eu n-am încredere în acest program, personal. Îi știu pe cei ce sunt la conducere, de 20-25 de ani, când am ajuns eu la Dinamo. N-am încredere. Nu e transparență cu banii suporterilor. Dacă n-ar fi fost banii de la suporteri, s-ar fi desființat Dinamo, dar la noi, în România, unul care dă banii vrea să și conducă! Trebuie să pui pe unul competent, care are școală… Așa, dau și eu bani și vreau să conduc. Altă ciudățenie, cu Primăriile, dă primarul banul și vrea să facă echipa”, a declarat Adrian Cristea pentru gsp.ro.
Motivul pentru care Ionuț Lupescu s-a retras din DDB
Dacă „Prințul” nu s-a implicat până acum în programul DDB, Ionuț Lupescu le-a fost alături fanilor încă din momentul lansării, dar între timp a decis să se retragă, deranjat de relația pe care liderul galeriei dinamoviste, Elias Bucurică o are cu fostul președinte, Nicolae Badea. Dezvăluirile au fost făcute recent, în cadrul emisiunii Playsport Live.
„M-am retras din cauza lui Elias, nu mai contează motivul, știe el mai bine. Juridic DDB-ul aparține pe Peluza Cătălin Hâldan, care are 3 acționari parcă. Doi nu mai sunt, a rămas doar el. Eu cu sufletul sunt mereu alături, important este să se facă treabă și să fie transparență. Am văzut textul acela mizerabil, disperat, acea ofertă pe Facebook de la băiatul care a fost ales la DDB. Text care nu a fost scris din proprie inițiativă. Important este să fie suporterii alături de club, eu nu mai pot ajuta prea mult echipa, că nu mai joc”, a declarat fostul căpitan al lui Dinamo.