Primul star mondial pe care Luis Enrique îl vrea la PSG
PSG îi caută încă un înlocuitor lui Leo Messi. Francezii au pus ochii pe mijlocaşul portughez al lui Manchester City, Bernardo Silva, însă „cetăţenii” au declinat, până în prezent, oferta sosită de la Paris.
Bernardo Silva mai are un contract valabil cu City pentru încă doi ani de zile, până în vara lui 2025. Portughezul nu ar mai vrea să continue aventura de pe „Etihad Stadium” şi, potrivit informaţiilor furnizate de jurnaliştii francezi de la Foot Mercato, s-ar fi înţeles deja cu PSG, în ceea ce priveşte doleanţele sale financiare. Lipseşte pentru moment doar acordul lui Manchester City.
Francezii, gata să dea doi jucători la schimb pentru Silva
PSG îi presează pe britanici să dea un răspuns final şi, în schimbul lui Bernardo Silva, sunt gata să trimită doi jucători la City. Portarul italian Gianluigi Donnarumma şi mijlocaşul defensiv Marco Veratti ar urma să fie trimişi drept monedă de schimb pentru lusitanul în vârstă de 28 de ani.
Nu doar PSG îl doreşte cu insistenţă pe Bernardo Silva, ci şi Barcelona şi-a manifestat intenţia de a-l aconta pe ofensivul fotbalist portughez. Xavi, antrenorul principal al formaţiei blau-grana, s-a implicat activ în negocieri şi a încercat să-l convingă pe Silva să accepta oferta sosită de pe „Camp Nou”. Deocamdată, discuţiile se află doar în faza incipientă.
PSG vrea întăriri şi în atac
În afară de Bernardo Silva, PSG caută întăriri şi în linia de atac. Viitorul lui Kylian Mbappe este unul incert în acest moment, iar oficialii trupei de pe „Parc des Princes” par tentaţi să obţină semnătura sârbului Dusan Vlahovic.
Fanii lui PSG nu sunt însă de acord cu sosirea lui Vlahovic şi au afişat un mesaj radical la arena „Parc des Princes”. „Vlahovic, vino la Paris și îți tăiem 3 degete”, stătea scris pe bannerul galeriei pariziene.
Mbappe a intrat în ultimul an de angajament la PSG şi refuză să semneze o prelungire a contractului. Preşedintele Al-Khelaifi i-a dat un ultimatum atacantului de 24 de ani: fie acceptă o prelungire, fie pleacă în această perioadă de mercato.
Real Madrid, una din principalele echipe aflate pe urma lui Mbappe, a transmis că nu ia în calcul acum un transfer al acestuia. Mbappe le ceruse „galacticilor” să-i plătească 240 de milioane de euro. Suma ar fi reprezentat salariul pe un an al acestuia la PSG, precum şi prima de loialitate pe care o va încasa dacă îşi va duce contractul la bun sfârşit.