Dinamo a stabilit deja prima țintă pentru perioada de mercato din această vară. Este vorba despre un jucător care evolua, nu cu mult timp în urmă, pentru rivala Rapid. Mai rămâne doar ca echipa să scape de interdicția dictată de FIFA.
Potrivit prosport.ro, Luca Florică (20), fiul cunoscutului om de afaceri Claudiu Florică, este primul jucător cu care „câinii roșii” își doresc să dea startul campaniei de transferuri, de îndată ce acest lucru va fi posibil. Tânărul legitimat actualmente la FC Brașov evoluează în flancul stâng, atât ca fundaș, cât și ca mijlocaș.
Șansele ca mutarea să se realizeze sunt cât se poate de mari, în condițiile în care formația antrenată de Dan Alexa a decis să renunțe la serviciile sale, ceea ce înseamnă că ar putea ajunge în „Ștefan cel Mare” liber de contract. Sursa citată mai menționează că Ovidiu Burcă a demarat deja discuțiile.
Cei doi au mai colaborat la Rapid, într-o perioadă în care actualul acționar și președinte al dinamoviștilor, Andrei Nicolescu, se afla la rândul său în organigrama clubului. Florică a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu în momentul promovării pe prima scenă a fotbalului românesc, fiind împrumutat apoi la Progresul Spartac.
Adus în pauza competițională din această iarnă, fiul afaceristului Claudiu Florică – cel care și-a manifestat în mai multe rânduri dorința de a sprijini financiar Dinamo – nu a impresionat deloc la FC Brașov, bifând doar două partide în actuala stagiune. Oficialii echipei au transmis deja că drumurile se vor despărți în această vară.
„Nu cred că Florică va continua la Brașov. Este un fotbalist cu calități, dar a fost accidentat, astfel că a jucat puțin și nu cred că ne poate ajuta la obiectivul pentru sezonul viitor”, a declarat recent președintele Marin Mitran.
Deși are doar 20 de ani, Luca Florică a bifat până acum nu mai puțin de cinci echipe la nivel de seniori. Este vorba despre FC Hermannstadt, Rapid, Academica Clinceni, Progresul Spartac și FC Brașov.
La Dinamo se va lupta pentru titularizarea în flancul stâng cu tânărul Costin Amzăr și veteranul Alin Buleică. Primul s-a impus ca titular în actualul sezon, profitând nu doar de avantajul vârstei, ci și de accidentarea concurentului său pe post. Tot în banda stângă a evoluat și Alin Șerban (20 ani), dar acesta se va întoarce din vară la CS Mioveni, de unde a fost adus sub formă de împrumut.