Primul jucător care pleacă de la FCSB, după umilința de la Erevan. “Da, am semnat!”

30 07. 2021, 12:05

Au început deja mișcările de trupe la echipele care s-au făcut de râs, aseară, în Europa. FCSB și Craiova au făcut deja o primă afacere împreună. Gigi Becali anunțase deja că o parte de jucători vor pleca de urgență de la echipă. Totodată, Laurențiu Reghecampf s-a convins că are mult de muncă, la Craiova.

Antrenorul a cerut deja întăriri la echipă iar Mihai Rotaru se grăbește să îi satisfacă cerințele. Mai ales după ce oltenii au fost eliminați de o echipă necunoscută din Albania.

Craiova aduce primul înlocuitor pentru Alex Cicâldău. Este un fotbalist care nu a avut loc la FCSB. Becali de abia aștepta să scape de el

„Avem nevoie de oameni la mijlocul terenului. Nu construim îndeajuns de bine fazele de poartă” a fost una din concluziile lui Laurențiu Reghecampf, după eliminarea cu Laci. Pierderea lui Alex Cicâldău a contat mult în jocul echipei. Mijlocașul lansat de Gică Hagi a adus peste 6 milioane de euro în conturile Craiovei, dar a lăsat un gol în linia de mijloc.

Soluția găsită de Craiova s-ar putea să nu fie pe placul fanilor olteni. Ionuț Vînă a intrat în dizgrația lui Gigi Becali, la FCSB, dar oltenii consideră că fostul jucător al Viitorului este potrivit să întărească linia mediană. De altfel, fotbalistul a fost prezent în tribune, la meciul de tristă amintire, cu Laci.

„Am semnat cu Craiova”. Vînă va fi prezentat în curând, la Craiova

Acesta a fost mesajul fotbalistului la ieșirea de pe stadion. Mijlocașul s-a remarcat la Viitorul, dar la FCSB nu l-a convins pe patron. Latifundiarul l-a pus pe linie moartă, iar acum Craiova îi întinde o mână. Reghecampf crede că fotbalistul poate aduce un plus, în acest moment, la Craiova. În plus antrenorul vrea cât mai repede întăriri pentru a nu rămâne prea departe de primele locuri în Liga 1.

Noile transferuri ar putea să îi mai liniștească și pe suporteri. Aceștia au reacționat violent aseară, au încercat să obțină răspunsuri de la fotbaliști. Transferul lui Vînă nu este, mai mult ca sigur, un element care să îi liniștească, dar este un pas în direcția dorită.

Un alt jucător ar putea ajunge de la FCSB, zilele viitoare. Gigi Becali s-a săturat de erorile lui andrei Vlad și l-ar expedia înapoi, la Bănie.

Marea mea problemă este că l-am furat pe Vlad, de aceea sunt pedepsit. Toate mi se întâmplă pentru că am furat. Vreau să am conștiința curată. Și campionat pierdut, și calificare ratată, acum în Conference, a explicat șeful FCSB