Gică Hagi a anunțat deja primele transferuri pentru noul sezon.
Imediat după ce a luat titlul, Farul a oficializat venirile lui Rivaldinho și Carnat, fotbaliști care au mai jucat sub comanda lui Gică Hagi.
Așa cum Playsport v-a informat încă de săptămâna trecută, fiul lui Rivaldo vine de la Craiova, unde a marcat doar un gol în tot sezonul. În vârstă de 28 de ani, Rivaldinho a semnat cu Farul și va câștiga 10 000 euro pe sezon. Sub comanda lui Hagi, fiul marelui Rivaldo a avut cel mai bun sezon din carieră. În 2019-2020, a marcat pentru Viitorul 11 goluri în 28 de partide, apoi a plecat la MKS Cracovia, în prima ligă poloneză.
Carnat a retrogradat în ultimul sezon cu Mioveni și nu este străin de Hagi. El a făcut juniorarul la Academia Gheorghe Hagi.
„Farul Constanța a perfectat primele transferuri înaintea următorului sezon din Superligă.
Atacanții Rivaldinho și Nicolae Carnat au semnat contracte valabile pentru următorii 3 ani cu formația noastră.
Ambii au mai evoluat în trecut pentru clubul nostru, Rivaldinho în perioada ianuarie 2019 – august 2020, când a marcat 15 goluri în 43 de meciuri, în timp ce Nicolae Carnat este un produs al Academiei Hagi”, a fost mesajul postat de Farul Constanța pe rețelele de socializare.
Pe lângă cei doi fotbaliști, „Regele” vrea să aducă la Constanța și jucători cu experiență în cupele europene.
„Trei patru jucători care au evoluat în Europa ar putea să vină la noi”, a fost mesajul lui Hagi după titlul câștigat în Superliga.
Farul a sărbătorit luni seara câștigarea titlului în Superliga. Fotbaliștii lui Hagi s-au bucurat împreună cu oamenii din Constanța în Piața Ovidiu.