Prima reacție a lui Florin Talpan, după ce s-a decis rejudecarea procesului pentru palmares. „E halucinant”

28 03. 2023, 20:06

Florin Talpan, juristul care se războiește de ani de zile cu gruparea lui Gigi Becali, a rămas șocat de decizia ICCJ de a se rejudeca dosarul cu palmaresul Stelei. Acesta consideră că judecătorii nu aveau motive să mai prelungească acest proces. Totuși, Talpan rămâne încrezător în victorie.

Florin Talpan a comentat decizia ICCJ. „Se prefac că nu cunosc procedurile legale”

Contactat de colegii de la Prosport, Florin Talpan a explodat de supărare, la adresa deciziei anunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Decizia de azi a ÎCCJ, nu reprezintă o victorie a FCSB așa cum anunță avocații acestuia ci este o decizie halucinantă și o tergiversare voită de către niște judecători care se prefac că nu cunosc dispozițiile legale! Și voi demonstra acest lucru, afișând pe pagina mea de Facebook recursul FCSB si recursul Asociației Salvați Steaua, cereri inadmisibile din punct de vedere procedural. Astfel, toti avocații, consilierii juridici si magistrații acestei țări vor ști că am dreptate!

In conditiile in care nu existau motive de nelegalitate, nu inteleg cum azi, judecatorii Completului 5 AP au putut admite recursurile! Ma intreb cum judecatorii Completului 5 AP, care au judecat cauza, mai pot privi in ochi pe colegii lor judecatori ai Curtii de Apel Bucuresti, a caror decizie au casat-o, in conditiile in care aceasta DECIZIE ERA CORECT LEGALA. De altfel, de abia astept motivarea acestei decizii absolut HALUCINANTE!

În cei 6 ani de judecarea cauzei, am depus probatoriu care demonstreaza că Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti, NU si-a cedat niciodată marca, numele sau palmaresul altor entitati, fapt de altfel, constatat de ÎCCJ inca din anul 2014. Actele dovedesc ca societatea lui Gigi Becali este infiintată in februarie 2003 si nu are absolut nicio legatura cu istoria si traditia Clubului Sportiv al Armatei STEAUA BUCURESTI.

Am demonstrat ca PALMARESUL NE APARTINE si de aceea, hotararile Tribunalului Bucuresti si ale Curtii de Apel Bucuresti ne-au fost favorabile. DECIZIA HALUCINANTA DE AZI TERGIVERSEAZA DOAR CAUZA IN FAVOAREA LUI BECALI SI A FCSB DAR NU SOLUTIONEAZA FAVORABIL SITUATIA DEOARECE PALMARESUL NE APARTINE. DECIZIA DE AZI A ICCJ, A UNOR JUDECATORI CARE SE PREFAC CA AU UITAT LEGEA ESTE ILEGALA DAR NU DEFINITIVA!

Dragi suporteri, cred cu tarie ca judecatorii Curtii de Apel Bucuresti ne vor da dreptate in rejudecare asa cum ne-au dat si prima oara! Voi continua lupta in acest dosar cu sprijinul vostru”, a fost mesajul lui Florin Talpan

Decizia Înaltei Curți

Decizia nr. 513 Admite recursul declarat de pârâta Fotbal Club FCSB S.A. (fostă Fotbal Club Steaua Bucureşti S.A.) împotriva încheierii din 10 mai 2021 şi a deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Admite recursul declarat de intervenienta Asociaţia Salvaţi Steaua împotriva deciziei civile nr. 1034A din 28 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Casează încheierea şi decizia recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel. Definitivă. Recurent ASOCIAŢIA SALVAŢI STEAUA Recurent SC FOTBAL CLUB FCSB SA (FOSTĂ FOTBAL CLUB STEAUA BUCUREŞTI SA)”