Prima reacție a lui Alexander Zverev după circul pe care l-a creat la Acapulco. A fost suspendat opt săptămâni. “A fost cel mai rău moment din viața mea”

10 03. 2022, 16:37
Prima reacție a lui Alexander Zverev după circul pe care l-a creat la Acapulco. A fost suspendat opt săptămâni. “A fost cel mai rău moment din viața mea”

Alexander Zverev a reacționat public după ieșirea nervoasă de la Acapulco. Jucătorul profesionist de tenis a iscat, fără să vrea, un scandal de proporții la turneul din statul mexican Guerrero. El s-a ales cu o pedeapsă pe măsură după circul pe care l-a creat. Abia acum a realizat numărul 3 mondial cât de mult a greșit.

Reacția lui Alexander Zverev

Alexander Zverev este conștient că a greșit atunci când l-a insultat pe arbitrul întâlnirii de dublu pe care el o disputa și a lovit cu racheta în scaunul acestuia, fiind la un pas să-l rănească. Numărul 3 ATP a fost aspru pedepsit pentru gesturile pe care le-a făcut.

Pe lângă faptul că a fost exclus din turneu, Zverev a primit o amendă de 25.000 de dolari (aproximativ 23.000 de euro).

Amenda şi suspendarea sunt condiţionate de o perioadă de probaţiune ce se va încheia pe 22 februarie 2023 (un an după incident), în care jucătorul nu trebuie să comită altă încălcare a codului disciplinar.”, se arată în comunicatul instanţei tenisului profesionist masculin.

”A fost cu siguranță cea mai rău moment din viața mea”

Alexander Zverev a reacționat în urma celor întâmplate. Jucătorul din Germania a mărturisit că regretă nespus gestul teribil făcut la Acapulco.

Dacă fac asta din nou, ei au dreptul să mă sancționeze. Așa merg lucrurile. Dacă fac asta din nou, înseamnă că nu am învățat nimic, corect? Cred că oricine în viață merită o a doua șansă, oricine face greșeli. Dar dacă repeți acele greșeli, înseamnă că nu înveți lecțiile.

Așa că dacă se întâmpla iar, ei trebuie să mă sancționeze. Dar eu voi face totul ca să nu se mai întâmple, nu doar anul viitor, ci în întreaga mea carieră. Pot garanta că nu voi mai reacționa în acest mod în cariera mea. A fost cu siguranță cea mai rău moment din viața mea, din cariera mea, în general.”, a declarat Alexander Zverev, conform eurosport.ro.

Ce l-a enervat pe Alexander Zverev la Acapulco

Alexander Zverev a fost exclus din turneul de la Acapulco după ce a lovit de mai multe ori scaunul arbitrului cu racheta sa, după înfrângerea suferită în meciul său de dublu. Numărul 3 mondial la simplu a fost sancţionat cu doar două luni de suspendare de către ATP. Totuși, el va sta departe de terenul de tenis doar dacă va exista o recidivă în următorul an.

Tenismenul și-a ieșit din minți după o decizie a arbitrului. Jucătorul german l-a înjurat pe central şi l-a făcut „idiot”. Ulterior, Zverev a lovit cu racheta scaunul arbitrului de trei ori. La un moment dat, a nimerit şi piciorul oficialului.

În primă fază, oficialii îl sancţionase pe german cu o amendă de 40.000 dolari pentru injurii şi comportament nesportiv, retrăgându-i câştigul obţinut în Mexic (31.570 dolari), precum şi punctele din clasament pentru meciurile de simplu şi de dublu disputate. Ulterior, s-a revenit asupra deciziei, iar amenda a fost considerabil micșorată.