În așteptarea momentului în care va da oficial startul celui de-al patrulea mandat al său la cârma CFR-ului, Dan Petrescu creionează cu mare atenție strategia de transferuri. Se pare că un jucător al FCSB-ului se află în fruntea listei.
Un lucru e cert, însă: formația din Gruia nu concepe ca în sezonul viitor să nu devină campioană. Un alt obiectiv vizează calificarea în grupele unei competiții europene.
Risto Radunovic este om de bază în angrenajul formației din Berceni, care se apropie cu pași repezi de cucerirea primului titlu după nouă ani de așteptare, dar își dorește să plece. Stă mărturie anunțul făcut chiar de el la jumătatea lunii martie, după meciul cu Sepsi din prima etapă a playoff-ului.
„Sincer, eu îmi doresc să câștigăm campionatul și să plec. Încă nu am vorbit cu nimeni despre contract, vreau să termin campionatul și să caut o soluție să plec”, spunea fundașul stânga muntenegrean, care și-ar putea continua cariera în Superliga.
Potrivit prosport.ro, Dan Petrescu vrea să profite de această situație și să-l transfere la CFR Cluj, cu atât mai mult cu cât Petar Mamic va fi pus pe liber, Aly Abeid nu a avut prestații convingătoare de când a fost adus de la UTA, iar Mario Camora nu mai intră în calcule pentru un loc de titular, chiar dacă va continua și din vară.
Recent, Gigi Becali a vorbit despre situația lui Risto Radunovic, dezvăluind că i-a propus un salariu de 15.000 de euro pe lună pentru a-l convinge să semneze prelungirea contractului. În momentul de față încasează 10.000 de euro.
Sursa citată menționează că Neluțu Varga a răspuns cu o ofertă mai avantajoasă din punct de vedere financiar: 20.000 pe lună, plus o primă de instalare consistentă.
„I-am propus prelungirea contractului lui Radunovic. El are 10.000 de euro pe lună, să-i facem 15.000. Vrea, bine, nu vrea…. Asta e”, a declarat latifundiarul din Pipera.
Adus de la Astra în ianuarie 2021, pentru 400.000 de euro, muntenegreanul a bifat în total 135 de meciuri pentru FCSB, reușind să înscrie de cinci ori și să le ofere coechipierilor 14 pase decisive. Site-urile de specialitate îl evaluează în momentul de față la 1,4 milioane de euro.