Chiar dacă a făcut praf Sepsi – Universitatea Craiova, Istvan Kovacs rămâne cel mai bun arbitru român al momentului. O dovedește vestea primită chiar în ziua meciului din etapa cu numărul 24 a Superligii.
Acesta a fost inclus pe lista pentru Euro 2024. Va fi singurul central din țara noastră care va merge la competiția programată între 14 iunie și 14 iulie, în Germania.
În partida de la Sfântu Gheorghe, deciziile controversate s-au ținut lanț pentru Istvan Kovacs. A acordat penalty pentru olteni la un fault în atac al lui Markovic, decizie asupra căreia a revenit ulterior cu ajutorul VAR-ului, a refuzat inițial să acorde un altul, la căderea lui Mitriță – corectându-se tot cu ajutorul arbitrajului video – și a anulat un gol al oltenilor pentru o poziție de offside.
De asemenea, covăsnenii au cerut penalty, dar nu au avut câștig de cauză. Acea decizie i-a șocat chiar și pe comentatorii TV, care erau convinși că ar fi trebuit arătat punctul cu var.
Cu toate acestea, centralul de 39 de ani va merge la Euro 2024. Ba chiar va conduce singura brigadă românească din cadrul competiției, în condițiile în care Ovidiu Hațegan nu a fost delegat.
„Informaţia mea e că UEFA a luat decizia de a-l opri în lotul pentru EURO pe Istvan Kovacs, nu şi pe Haţegan. Singura brigadă care merge la EURO e a lui Istvan Kovacs. Acum e numărul 6 în lista arbitrilor FIFA la UEFA. E locul 6, el a fost promovat”, a dezvăluit Dan Udrea, realizatorul emisiunii Sport Center de la Orange Sport.
Revenind la meciul câștigat de Universitatea Craiova, maniera de arbitraj a lui Istvan Kovacs i-a scos din minți pe cei de la Sepsi. Căpitanul Roland Niczuly i-a reproșat în special decizia de a nu acorda penalty în minutul 19, când Gabriel Debeljuh a căzut în careu ca urmare a unei neînțelegeri dintre David Lazar și Raul Silva.
„Am avut meciul în mână, am avut penalty la Debeljuh. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj, că nu e treaba mea, dar cred că faptele lui Istvan Kovacs din seara asta vorbesc de la sine. Am avut meciul în mână, puteam să facem 2-0, puteam să facem 2-1 apoi. E o dezamăgire mare. Un penalty… Nu vreau să-mi dau cu părerea”, a spus goalkeeperul, la flash-interviu.