Transferul lui Lionel Messi la Inter Miami a început deja să producă efecte. Prețurile biletelor la meciurile echipei patronate de David Beckham au explodat, pur și simplu, după anunțul oficial.
Fanii Barcelonei sperau să-l revadă în tricoul echipei de suflet, mai ales că Juan Laporta demarase negocierile în acest sens, dar Messi a decis să dea curs propunerii venite din MLS, campionatul Statelor Unite ale Americii. Despre contract nu au fost oferite informații oficiale până în momentul de față, dar presa internațională susține că acesta este valabil până în 2026 și include un salariu relativ modest, căruia i se adaugă bonusuri substanțiale oferite de sponsori.
De altfel, mutarea are deja ecou. Oficialii lui Inter Miami se așteaptă la o cerere uriașă din partea fanilor, așa că au fixat prețuri pe măsură. Cei care vor să-l urmărească din tribune pe starul argentinian trebuie să scoată din buzunar nu mai puțin de 477 de dolari pentru un bilet.
Creșterea este uriașă, având în vedere că un tichet costa până mai ieri doar 29 de dolari. Noua echipă a campionului mondial traversează, însă, o criză de formă, fiind pe ultima poziție a clasamentului, cu 15 puncte acumulate și 11 înfrângeri din 16 meciuri.
Cu puțin timp înainte ca transferul la Inter Miami să devină oficial, Lionel Messi a venit cu precizări pentru fanii Barcelonei, care visau să-l revadă pe „Camp Nou”. Acesta a explicat că și-a dorit la rândul său să îmbrace din nou tricoul formației blaugrana, pentru care a evoluat mai bine de 15 ani, dar anumite aspecte l-au împiedicat.
„Îmi doream mult să pot să mă întorc, însă, pe de altă parte, după tot ce am trăit și modul în care am plecat, nu voiam să mă aflu din nou în aceeași situație, să aștept să văd ce se va întâmpla și să îmi las viitorul în mâinile altora, să fie decis în alt mod.
Am vrut să iau propria decizie, gândindu-mă la mine, la familia mea. Dacă am auzit bine s-a zis că La Liga a acceptat tot și că e totul ok pentru a mă întoarce, însă lipseau multe alte lucruri ce trebuiau rezolvate. Am auzit că trebuiau să vândă jucători sau să scadă salarii jucătorilor și sincer nu voiam să trec prin asta, nici să fiu responsabil de așa ceva. Am fost deja acuzat de multe lcururi care nu au fost adevărate în cariera mea la Barcelona și eram puțin obosit, nu voiam să trec prin astea”, a declarat Messi pentru Mundo Deportivo.