Ediția din acest an a turneului de la Wimbledon, cel de-al treilea Grand Slam al anului, pune la bătaie premii semnificativ mai mari față de sezonul trecut. Au mai rămas puțin peste două săptămâni până la startul duelurilor de pe tabloul principal.
Tradiționala competiție desfășurată pe iarba londoneză va beneficia în 2023 de cel mai mare fond de premiere din istorie. Este vorba despre 44,7 milioane de lire, adică o creștere de 11,2% față de precedenta ediție, respectiv 17,1% față de 2019, ultimul an de dinaintea pandemiei Covid-19.
Cum era de așteptat, „partea leului” le va reveni campionilor de la masculin și feminin, care vor încasa cecuri în valoare de 2,35 milioane lire. Nici finaliștii nu au motive să fie nemulțumiți, pentru că prezența în această fază a turneului îi garantează fiecăruia 1,175 milioane lire.
De asemenea, Wimbledon a decis să urmeze exemplul celorlalte turnee, care vin în sprijinul jucătorilor mai slabi clasați, astfel încât să facă față cu mai mare ușurință cheltuielilor. Cei din calificări vor primi cu 14,5% mai mulți bani decât în 2022, iar accederea pe tabloul principal (eliminarea în primul tur) va fi recompensată cu 55.000 de lire, cu 10% mai mult decât în sezonul trecut.
Premiile pentru masculin și feminin vor fi majorate, așadar, cu 10,7% față de 2022, în timp ce competițiile de dublu și cele destinate persoanelor cu dizabilități s-au bucurat de o creștere chiar mai mare, cu până la 20% în plus.
De îndată ce a triumfat din nou la Roland Garros, devenind singurul jucător din istorie care deține 23 de titluri Grand Slam, Novak Djokovic a anunțat că Wimbledon va fi singura competiție pe iarbă la care va participa în acest an. Aceasta este programată între 3 și 16 iulie.
„Pe iarbă, prevăd să joc doar la Wimbledon. Voi merge la Londra destul de curând, pentru a mă antrena şi a mă pregăti pentru un nou turneu de Grand Slam. Am fost serios prea mult timp. Aşa că acum voi avea parte de puţină relaxare şi timp în familie. Chiar dacă nu am prea mult timp, de fapt, pentru că sezonul pe iarbă vine repede”, a declarat campionul sârb în cadrul unei conferințe de presă.
Wimbledon este cel mai vechi turneu de tenis din lume. Prima ediție datează din 1877, când au evoluat 22 de amatori, iar finala – urmărită de aproximativ 200 de spectatori – a fost câștigată de britanicul Spencer Gore, care a încasat aproximativ 790 de lire sterline.