Povestea de viață a lui Ștefan Baiaram. Cum s-ar fi putut schimba soarta acestuia

Bădulescu Silvian 02.11.2021, 17:04
Povestea de viață a lui Ștefan Baiaram. Cum s-ar fi putut schimba soarta acestuia

Ștefan Baiaram, fotbalistul de 18 ani al Universității Craiova, este unul dintre cei mai promițători jucători under-21 din Liga I. Mijlocașul oltenilor are o poveste de viață aparte, trecând prin diverse dificultăți în copilărie.

„Altcineva voia să profite de calitățile lui fotbalistice”

Silviu Bogdan, omul care l-a descoperit pe mijlocașul de bandă, a dezvăluit că acesta a fost luat la doar șase luni de un asistent maternal și, când a mai crescut, o familie din Buzău a dorit să-l înfieze. Familia nu a vrut să-l înfieze pe Ștefan Baiaram din scopuri umanitare, ci pentru a se folosi de calitățile sale fotbalistice, în vederea obținerii unor câștiguri materiale.

El a fost luat de șase luni de un asistent maternal, la 14 ani a vrut să îl infieze, dar să-l ducă din Craiova. Atunci am intervenit, pentru că altcineva voia să profite de calitățile lui fotbalistice. N-au vrut să-l înfieze în scop umanitar, ci ca să se foloească de calitățile lui fotbalistice. E un băiat cuminte, educat, anul trecut a jucat și mai mult, acum a evoluat mai puțin, pentru că e doar unul under-21” a declarat acesta pentru emisiunea Liga Digisport.

Silviu Bogdan, despre ceea ce s-a întâmplat în avionul echipei de tineret

Naționala under-21 a efectuat un stagiu de pregătire în Marbella, Spania. Aceștia au disputat două partide amicale în compania selecționatelor Suediei U20 (victorie 1-0) și Mexicului U21 (înfrângere 3-1).

În momentul în care lotul era în avion spre România, a existat un conflict al jucătorilor Ștefan Baiaram, Jovan Markovic și George Cîmpanu cu alți pasageri ai cursei respective. Aceștia au fost acuzați de un comportament inadecvat în avion, pe drumul de întoarcere din cantonamentul iberic.

Silviu Bogdan a declarat că între cei trei jucători există o relație mai apropiată, drept pentru care se permit apelativele mai puțin politicoase, care, însă, nu își au locul în momentul în care reprezinți echipa națională.

Ei trei și în vestiar discută, au anumite apelative, dar când porți treningul echipei naționale sau al echipei de club, trebuie să ai o conduită” a punctat acesta.

Educația este foarte importantă pentru Federația Română de Fotbal, cum au punctat în comunicatul ulterior incidentului.

Acesta este și unul dintre motivele pentru care FRF a implementat, în octombrie 2019, la toate loturile naționale, programul educațional „Football Management Skills”. Obiectivul este construirea noilor generații de tricolori cu jucători mai bine adaptați fotbalului profesionist”.

15 meciuri și 2 goluri a adunat Ștefan Baiaram în stagiunea 2021-2022, în toate competițiile.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622