Poveste savuroasă cu Gică Hagi. Cum a reușit Florin Prunea să îi apere o lovitură de la 11 metri

Olteanu Ștefan 17.10.2021, 18:43

Poveste savuroasă cu foștii colegi din „Generația de Aur”, Gică Hagi și Florin Prunea. Înainte să devină coechipieri la echipa națională și să scrie istorie, Hagi și Prunea s-au înfruntat de câteva ori în campionatul României. Într-un duel Universitatea Cluj – Steaua București, fostul portar a reușit să îi facă zile fripte „Regelui”.

Florin Prunea a dezvăluit o poveste savuroasă cu Gică Hagi: „Am umplut mingea cu noroi și i-am apărat două penalty-uri”

Poveste savuroasă cu Gică Hagi și Florin Prunea, întâmplată acum mai bine de 30 de ani. Înainte de a ajunge colegi în „Generația de Aur” a echipei naționale, Hagi și Prunea s-au întâlnit din postura de adversari în câteva dueluri din prima divizie a fotbalului românesc. O partidă i-a rămas întipărită în minte fostului mare portar, deoarece a reușit să îl păcălească pe „Rege” cu un truc interesant.
Pe 7 mai 1989, când Florin Prunea avea doar 21 de ani și era la primul său sezon pentru Universitatea Cluj, l-a întâlnit pe Gică Hagi într-unul dintre ultimele meciuri ale „Regelui” din campionatul românesc. Steaua era mare favorită la acea partidă, însă U Cluj a reușit să scoată un egal nesperat pe teren propriu. Un rol extrem de important la acea partidă l-a avut chiar Florin Prunea. El a reușit să îi apere două penalty-uri în acel meci lui Gică Hagi. Însă, pentru a reuși acest lucru a apelat și la un truc. La una dintre loviturile de pedeapsă, Prunea i-a umplut mingea cu noroi lui Hagi înainte ca acesta să execute.

Florin Prunea: „Nu a mai curățat-o, așa a dat. Normal că era mai grea!”

Gestul lui Prunea i-a adus și un cartonaș galben. Adrian Porumboiu, care era încă arbitru la acea vreme, l-a penalizat pe portar. Însă gestul lui Prunea s-a dovedit a fi unul inspirat în cele din urmă:

Am un meci, în 1988 (n.r. – 7 mai 1989), la Cluj, cu Steaua. Jucam la U Cluj pe vremea aia. I-am apărat două penalty-uri lui Hagi. Unul în partea stângă, jos, la al doilea tot el a venit să bată. Mi-aduc aminte că ploua. M-am dus, am luat mingea, am umplut-o de noroi. Nea Adi Porumboiu era arbitru. Mi-a dat galben, m-a trimis în poartă. Am pus mingea acolo. Gică nu venit să o mai curețe. Așa a dat. Normal că era mai grea, dacă eu am umplut-o cu noroi. A dat în dreapta, jos, și am scos-o. Nu mi-a zis nimic Hagi. S-a terminat 2-2. Sunt momente în care se face diferența cu astfel de lucruri”, a spus Florin Prunea, potrivit Prosport.

La finalul acelui sezon, Steaua București a cucerit titlul în România, în timp ce U Cluj a terminat pe locul 14 din 18. De asemenea, Florin Prunea și Gică Hagi și-au părăsit echipele după acel campionat.
Hagi s-a transferat la Real Madrid, în Spania, în timp ce Florin Prunea a bătut palma cu Universitatea Craiova.

După Mirel Rădoi, potopul! „Visul” Mircea Lucescu, „iluzia” Gică Hagi + variante-surpriză ale FRF pentru banca naționalei. Cine ne salvează la baraj.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622